11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialJurnalist reținut pentru șantaj, la Mureș. Un politician l-a denunțat

Jurnalist reținut pentru șantaj, la Mureș. Un politician l-a denunțat

Un jurnalist a fost reținut de procurorii DNA, iar instanța umrează să se pronunțe, marți, cu privire la arestarea preventivă, după ce ar fi șantajat un candidat la primăria unei comune din Mureș.

Anchetatorii arată că jurnalistul ar fi comis fapta în luna martie 2016. Julien Tănasă i-ar fi propus candidatului unei primării din Mureș, printr-un intermediar, să-i ofere sprijin pentru a câștiga alegerile locale din anul în curs, lucru cu care viitorul candidat a fost de acord.

Astfel, la data de 24 martie 2016, într-un restaurant din Luduș, denunțătorul s-a întâlnit cu Julien Tănasă pe care l-a recunoscut ca fiind același jurnalist care, în urmă cu 4 ani, l-a denigrat în publicaţia sa, avantajându-l şi favorizându-l pe contracandidat să câştige acele alegeri. Suspectul i-a dat de înţeles că, pentru ajutorul dat atunci contracandidatului ar fi primit bani, însă nu a precizat ce sumă primise de la persoana respectivă

Procurorii arată că, pentru a-i face acelaşi serviciu, Julien Tănasă i-a cerut denunțătorului suma totală de 3.500 euro, asigurându-l totodată că va câştiga fără dubiu alegerile cu ajutorul acţiunilor sale pe care le va îndrepta împotriva celui pe care-l ajutase să devină primar în urmă cu 4 ani.

Jurnalistul i-a mai spus denunţătorului că, în urmă cu 4 ani, procedase în aceeași manieră şi cu alţi candidaţi la funcţiile de primar din alte trei comune.

”Ulterior, la începutul lunii aprilie 2016, jurnalistul i-a transmis denunțătorului că, în cazul în care nu îi va aduce suma de bani, redusă în urma negocierilor la 2.500 euro, va stabili o înţelegere cu contracandidatul său și va avea grijă din nou ca acesta să câștige alegerile locale. De asemenea, denunțătorul urma să fie denigrat din nou în publicaţia electorală ce urma a fi difuzată în comuna respectivă, prin prezentarea unor fapte neadevărate, ori a unora adevărate, dar cu caracter compromiţător”, informează DNA

La data de 11 aprilie 2016, în condiţiile stabilite la întâlnirile anterioare, denunțătorul i-a dat jurnalistului suma de 2.500 euro pretinsă, iar procurorii i-au făcut un flagrant.

Suspectului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

La data de 12 aprilie 2016, suspectul Tănasă Julien urmează să fie prezentat Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauzăm, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă