8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialKelemen Hunor face apel la UDMR, să reziste la intimidări şi hărţuieli

Kelemen Hunor face apel la UDMR, să reziste la intimidări şi hărţuieli

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi-a îndemnat colegii de partid să reziste în faţa intimidărilor şi hărţuielilor, susţinând că ”a candida pentru a deveni reprezentant al comunităţii este, în România zilelor noastre, un act de mare risc” şi că viaţa politică din România ”şi-a pierdut forţa”.

”Kelemen Hunor consideră că, astăzi, întreaga Uniune trebuie să fie puternică, asemenea acelor colegi din administraţiile locale care, în ultima vreme, au fost hărţuiţi fără să aibă vreo vină şi care ar fi putut refuza să accepte această nouă confruntare electorală”, se arată într-un comunicat al UDMR remis duminică Mediafax.

”Dar ei sunt făcuţi dintr-un altfel de aluat. Merită mulţumiri pentru ceea ce au făcut în interesul acestei comunităţi. Forţa lor trebuie să ne dea şi nouă putere, iar exemplul lor trebuie să fie urmat de noi toţi. (…) A-ţi asuma, astăzi, un rol politic, la nivel local sau la nivel naţional, nu reprezintă o asigurare de viaţă. A candida pentru a deveni reprezentant al comunităţii este, în România zilelor noastre, un act de mare risc. Desigur, dragi prieteni, în această competiţie trebuie să fim puternici. Noi nu putem ceda în faţa intimidărilor, alta este misiunea noastră. Noi trebuie, în primul rând, să ne apărăm comunitatea. Ne aflăm în faţa unei mari confruntări, nu ne putem permite ca teama să ne diminueze forţa”, le-a transmis liderul UDMR colegilor de partid, la şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali, potrivit sursei citate.

Afirmaţiile vine după ce, recent, Kelemen Hunor a declarat la RFI că decizia lui Antal Arpad de a candida pentru un nou mandat de primar al oraşului Sfântu Gheorghe este una corectă. Acesta este acuzat de DNA de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice.

Preşedintele UDMR a mai susţinut în discursul său de sâmbătă că viaţa politică din România ”şi-a pierdut forţa, nu mai are soluţii, nu mai are răspunsuri pragmatice, pe termen lung, la preocupările societăţii, şi de aceea apar, din nou, elemente din trecut care au creat întotdeauna probleme”.

”Unii ne-au criticat, afirmând că ne-am întors la politica resentimentelor. Nu sunt convins că ceea ce voi spune acum îi va interesa pe cei care susţin aşa ceva, dar cel puţin pentru noi înşine să lămurim un lucru: nu noi suntem cei care ne-am întors la politica resentimentelor, ci pare că, România este cea care s-a îndepărtat de calea statului de drept”, a subliniat Kelemen Hunor.

El a arătat că, pentru o comunitate a minorităţii, miza alegerilor locale este diferită. ”Elita politică românească trebuie să recunoască, la rândul său, adevărul, şi anume că problema relaţiei dintre majoritate şi minoritate este, pe termen lung, esenţială pentru destinul unei ţări. Întotdeauna, majoritatea este cea care poartă răspunderea pentru ceea ce se întâmplă cu minorităţile care trăiesc alături. Majoritatea este întotdeauna răspunzătoare pentru ca o minoritate să se simtă în siguranţă, să se simtă acasă şi să aibă încredere în viitorul ei. În situaţia actuală din România, a vorbi despre o înţelegere, despre un acord interetnic, poate părea o utopie, ceva care denotă idealism, o foarte mare exagerare. (…) Astăzi, avem încă o nouă provocare, cea mai importantă poate – şi anume, să reuşim să redăm sentimentul de siguranţă maghiarilor din Transilvania, din România”, a conchis preşedintele UDMR.

Cele mai citite

Măsurile PSD ajung să-i atragă pe maghiari la cumpărături în România

Datele Eurostat arată că România a ajuns din urmă Ungaria și Portugalia în privința PIB-ului pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de...

90 de blocuri din Capitală, fără apă caldă până la finalul lunii

Aproximativ 90 de blocuri din Capitală au rămas fără apă caldă începând de astăzi și până pe 30 aprilie, pentru modernizarea unui tronson de...

România va avea un nou stadion ultramodern! Primarul a anunțat începerea studiului de fezabilitate

Finalista Cupei României, Oțelul Galați, va avea un stadion nou. Anunțul a fost făcut de primarul oraşului, Ionuţ Pecheanu, care a anunțat începerea studiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă