15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Klaus Iohannis, audiat la DNA

UPDATE. Klaus Iohannis, audiat la DNA

UPDATE. Klaus Iohannis, a declarat marţi, la ieşirea de la DNA, că şi-a reiterat plângerea formulată pe numele vicepremierului Liviu Dragnea, pentru iniţierea OUG 55/2014 privind migraţia aleşilor locali şi a dat o declaraţie scrisă în acest sens, informează Mediafax.

Klaus Iohannis a precizat că astfel s-a îndeplinit una dintre etapele privind plângerea penală formulată de el pe numele vicepremierului Liviu Dragnea, pentru abuz în serviciu în cazul iniţierii OUG 55/2014.

Preşedintele PNL a fost la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care a fost începută urmărirea penală "in rem", în urma plângerii sale. Iohannis a stat la DNA aproximativ o oră.

 

Klaus Iohannis a venit, marți dimineața, la DNA. Liderul PNL va fi audiat în dosarul privind inițierea OUG 55/2014  referitoare migrația aleșilor locali, în care a fost începută urmărirea penală ”in rem”, în urma plângerii sale formulată de Iohannis pe numele vicepremierului Liviu Dragnea.

Potrivit Mediafax, Iohannis a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a venit pentru a-şi susţine plângerea formulată. El a arătat că, potrivit normelor penale în vigoare, asta ar trebui să facă orice persoană care formulează o plângere penală, astfel că prezenţa sa la DNA este normală.

Preşedintele PNL a mai spus că va da mai multe detalii după ce va discuta cu procurorii DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală "in rem", pentru abuz în serviciu, în cazul plângerii preşedintelui PNL, Klaus Iohannis, formulată pe numele vicepremierului Liviu Dragnea, pentru iniţierea OUG 55/2014 privind migraţia aleşilor locali.

Surse judiciare declarau, în 12 septembrie că a fost începută urmărirea penală "in rem", doar cu privire la faptă, respectiv pentru abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite. Procurorii urmează să decidă dacă vor extinde urmărirea penală şi cu privire la persoane, au precizat sursele citate.

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a depus în 9 septembrie, o plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie pe numele vicepremierului Liviu Dragnea, pentru iniţierea Ordonanţei de urgenţă 55/2014 care permite migraţia politică a aleşilor locali pentru 45 de zile.

Plângerea penală a fost semnată de Klaus Iohannis, "împotriva numitului Dragnea Liviu Nicolae, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 Cod penal".

Iohannis reclamă faptul că "au fost aduse vătămări" prin OUG 55/2014 tuturor candidaţilor la alegerile prezidenţiale şi în general interesului public care vizează desfăşurarea alegerilor în condiţii de egalitate de şanse şi de legalitate.

Klaus Iohannis a explicat că plângerea penală este "ultima soluţie pentru a găsi explicaţii" în privinţa acestui act normativ, în condiţiile în care Executivul a refuzat să dea aceste explicaţii.

"(Plângerea penală – n.r.) a fost ultima soluţie pentru a găsi explicaţii acolo. Guvernul a refuzat sistematic să ne explice de ce a întârziat publicarea, de ce a schimbat textul care a fost trimis spre consultare şi a venit cu un text modificat în final în ordonanţa de urgenţă. Guvernul a refuzat să ne dea răspunsuri. Avocatul Poporului a fost sesizat. Nu a venit cu niciun răspuns. Ne amână de la o săptămână la alta, cum ne-a obişnuit deja şi cu Legea Educaţiei, şi cu Ordonanţa 45. Şi atunci am apelat la instituţia statului care este îndrituită să facă lumină în această speţă, care este în acest caz DNA", a spus Klaus Iohannis.

Întrebat dacă îl consideră pe Liviu Dragnea drept unic responsabil pentru adoptarea acestui act normativ, liderul liberal a răspuns că DNA va trebui ca, în urma cercetărilor, să stabilească dacă sunt şi alţi responsabili şi să se îndrepte împotriva lor.

"Eu m-am îndreptat împotriva iniţiatorului acestei ordonanţe, iar dacă DNA constată că este o faptă penală care implică mai mulţi, atunci din oficiu se va autosesiza şi va extinde cercetările. Noi nu avem date, nu reuşim să aflăm ce se întâmplă în interiorul Guvernului, nu înţelegem motivaţiile pentru care Guvernul, cu toate avertizările şi de la noi şi de la alţii, a procedat totuşi la aprobarea acestei ordonanţe. Şi atunci trebuie să intervină cineva care prin lege are dreptul să meargă şi să verifice concret cum şi de ce", a mai spus Iohannis.

Cele mai citite

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...
Ultima oră
Pe aceeași temă