10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialKlaus Iohannis a promulgat legea potrivit căreia cotizaţiile pentru pensii pot fi...

Klaus Iohannis a promulgat legea potrivit căreia cotizaţiile pentru pensii pot fi plătite retroactiv pentru o perioadă maximă de cinci ani

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea potrivit căreia persoanele care nu sunt încă pensionate şi care, în perioada activităţilor profesionale au întrerupt din diverse motive plata contribuţiei la sistemul public de pensii, pot achita în decursul a şase luni această cotizaţie pentru o perioadă maximă de cinci ani, scrie News.ro.

Legea iniţiată de deputatul UDMR, Karoly Kerekes, a fost adoptată de Parlament în luna septembrie, deşi iniţial a fost respinsă de Senat.

”Obiectul de reglementare al proiectelor este acordarea posibilităţii persoanelor care nu au calitatea de pensionar de a efecutua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, prin derogare de la prevederile legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice”, a spus deputatul PSD Adrian Solomon, în cadrul dezbaterilor din plenul Camerei Deputaţilor.

Potrivit proiectului, persoanele interesate încheie un contract de asigurare socială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii din raza teritorială de domiciliu ori reşedinţă a persoanei interesate, precizează sursa citată.

”Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială potrivit prezentei legi şi ultimii 5 ani anteriori acestei date”, se arată în lege.

 

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă