20.3 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialKovesi cere CSM să-i apere reputația

Kovesi cere CSM să-i apere reputația

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a transmis, vineri, o cerere la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), prin care cere să-i fie apărată reputaţia, în urma declaraţiile făcute de Bercea Mondial, informează Mediafax.

Cererea de apărare a reputaţiei profesionale a fost transmisă Inspecţiei Judiciare, care urmează să întocmeacă un raport în acest sens. Concluziile raportului vor fi prezentate plenului CSM, care va decide dacă şi le va însuşi şi va stabili dacă i-a fost prejudiciată imaginea procurorului şef al DNA.

De altfel, Laura Codruţa Kovesi a declarat, vineri, că va face o sesizare şi la CNA cu privire la "afirmaţiile mincinoase, de o gravitate extremă", care au vizat decredibilizarea sa şi a procurorilor din DNA.

Tot Bercea Mondial a spus că a trimis bani şi la preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), judecătoarea Livia Stanciu, însă aceasta nu a solicitat, deocamdată, apărare reputaţiei membrilor CSM.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a spus joi, înainte de a fi audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în dosarul în care fiul lui a reclamat presupuse fapte de trafic de influenţă care ar fi fost comise de Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, că aproape două milioane de euro ar fi ajuns la şefa DNA, Codruţa Kovesi, la preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, dar şi la Vasile Blaga, despre care susţinea că ar fi implicat în acest caz. Declaraţiile au fost făcute în timp ce Bercea Mondial era în duba cu care fusese adus de la Penitenciarul Colibaşi şi urma să fie dus în faţa procurorilor structurii centrale a DNA pentru a da declaraţii.

Consiliul Superior al Magistraturii a cerut, vineri, Inspecţiei Judiciare să facă verificări în vederea apărării independenţei justiţiei, după ce au fost făcute declaraţii referitoare la presupuse fapte de corupţie care ar fi fost săvârşite de preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, şi şeful DNA, Codruţa Kovesi.

"Astăzi, 20 iunie 2014, în temeiul art. 30 alin.1 din Legea 317/2004, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări privind apărarea independenţei justiţiei, în raport cu declaraţiile ce pun în pericol statul de drept, vehiculate în mass-media în data de 19 iunie 2014, referitoare la doamna judecător Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi doamna Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naționale Anticorupţie", se arată într-un comunicat de presă al CSM.

Potrivit articolului 30, alineatul 1 al Legii 317/2004, "Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul şi obligaţia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor".

Cele mai citite

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...

Natalia Intotero: Vom asigura și în acest an câte 15000 de lei pentru 10.000 de proceduri de fertilizare in vitro

Programul naţional de fertilizare in vitro va continua și în anul 2024, deși acum câteva luni a fost în pericol din cauza lipsei banilor.  „...
Ultima oră
Pe aceeași temă