11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialKovesi sesizează posibile abateri disciplinare ale judecătorilor de la Cluj în dosarul...

Kovesi sesizează posibile abateri disciplinare ale judecătorilor de la Cluj în dosarul președintelui CJ Vrancea, Marian Oprișan

Procurorul șef DNA, Laura Codruta Kovesi, a sesizat, joi, inspecția judiciară din cadrul CSM referitor la posibile abateri disciplinare ale judecătorilor de la Cluj-Napoca, în dosarul în care președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan este acuzat de corupție.

”Procurorul şef al DNA,în conformitate cu prevederile art.97 alin.(1) din Legea nr.303/2004 şi art.45 din Legea nr.317/2004, republicate, cu modificările şi completările ulterioare, a sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la efectuarea de verificări sub aspectul respectării normelor de procedură penală de către judecătorul din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca pe rolul căreia se află dosarul nr.19/P/2005 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, având în vedere că de peste 8 ani această cauză nu a fost soluţionată de instanţa de judecată, faptă ce ar putea constitui abatere disciplinară, prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a, i) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, notează DNA.

Urmărirea penală în acest caz a început în noiembrie 2005, iar pe 5 iunie 2006, prin rechizitoriu, procurorii au dispus trimiterea inculpaţilor în judecată pentru abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, fals şi uz de fals, cauza fiind înregistrată la Judecătoria Focşani.

După soluţionarea conflictului negativ de competenţă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ca urmare a admiterii cererii de strămutare, dosarul cauzei se află de la data 2.12.2010 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca.

De atunci, au fost acordate 29 termene de judecată.

Pe parcursul celor aproximativ 4 ani de când dosarul se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, însumând 1.263 zile, s-au acordat termene de la 49 zile, 56 zile şi chiar de 105 zile de amânare de la un termen la altul.

Aşa fiind, pe parcursul celor 1.263 zile , judecătorul fondului nu a dispus nicio măsură pentru a judeca cu celeritate, deşi cunoaşte că dosarul cauzei este de peste 8 ani pe rolul instanţelor de judecată, iar din cei 8 ani, de 4 ani se află pe rolul acestei instanţe.

Este real faptul că acordarea termenelor reprezintă parte a administrării actului de justiţie, dar amânarea continuă este vădit disproporţionată în raport cu stadiul procesual.

În consecinţă, s-a solicitat efectuarea de verificări cu privire la modul de gestionare a activităţii de cercetare judecătorească, existând indicii rezonabile de încălcare a duratei rezonabile a soluţionării cauzei.

Sub acest aspect, în întreaga sa jurisprudenţă, instanţa de contencios european a decis că încălcarea duratei rezonabile rezultă numai din conduita autorităţilor. Sub acelaşi aspect, instanţa de contencios european a arătat că valorificarea dreptului la apărare, inclusiv prin cereri repetate ale părţilor, reprezintă un demers ce poate fi folosit de acestea continuu, chiar prin depăşirea limitelor, fără să le fie imputabilă, întrucât numai autorităţile judiciare pot stopa tergiversarea.  

Dosarul lui Oprișan a fost trimis în judecată în iunie 2006, iar până în prezent a primit zeci de termene la Judecătoria și Tribunalul Focșani, precum și la Judecătoria Cluj. Marian Oprișan a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, fals și uz de fals.

Cele mai citite

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

Premierul Netanyahu și șeful CIA, William Burns, au discutat despre o „pauză” în operațiunile militare din sudul Fâșiei Gaza

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei...

Infografic FES România: Evoluția încrederii românilor în Uniunea Europeană, în contextul alegerilor europarlamentare

Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, a publicat un infografic cu privire la încrederea românilor în Uniunea Europeană cu ocazia Zilei Europei, înainte de...
Ultima oră
Pe aceeași temă