11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialMETEO: La început de săptămână, un nou val de caniculă

METEO: La început de săptămână, un nou val de caniculă

Meteorologii anunţă că vremea va fi, de mâine, în încălzire, în toată ţara. Temperaturile vor creşte uşor, arată Mediafax, astfel că maximele vor ajunge până la 34 de grade în Oltenia. În Capitală, maximele se vor situa între 31-32 de grade. Temperaturile vor creşte considerabil şi la munte, unde se vor înregistra între 19-23 de grade, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.

În cursul zilei de duminică, în ţară vremea va fi în general frumoasă, cu un cer mai mult senin. În regiunile nordice este posibil să apară înnorări, însă doar izolat. Vor fi ploi de scurtă durată şi sunt posibile descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în Maramureş şi Nordul Moldovei şi 33-34 de grade în Sudul Olteniei. În Bucureşti temperatura maximă se va situa între 29-30 de grade Celsius.

 

 

Cele mai citite

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă