10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialLaborator de droguri, descoperit de polițiști, lângă o fermă din Medgidia

Laborator de droguri, descoperit de polițiști, lângă o fermă din Medgidia

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi al jandarmilor, au efectuat 4 percheziţii domiciliare în municipiile Constanţa şi Medgidia, la persoane bănuite de trafic  de droguri de risc.

În urma percheziţiilor, la o fermă dezafectată de lângă municipiul Medgidia a fost descoperită o cultură de cannabis, iar din locuinţele celor în cauză a fost ridicate aproximativ 600 de grame de cannabis, 5.710 euro şi 12.500 de lei, bani proveniţi din comercializarea ilicită a drogurilor.

Din cercetări a reieşit că cei în cauză ar fi comercializat drogurile în municipiile Constanţa şi Medgidia. Cele 4 persoane vizate au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa, ­pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Cele mai citite

VIDEO. Cătălin Cîrstoiu: “Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, înt-o conferință de presă, despre expunerea publică ce i-a adus "mult rău"...

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...
Ultima oră
Pe aceeași temă