11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialLecție despre statul de drept din partea ambasadorului german

Lecție despre statul de drept din partea ambasadorului german

Statul de drept nu poate exista fără egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, a declarat, joi, ambasadorul Germaniei, Werner Hans Lauk, la o conferinţă dedicată jurnalismului de calitate, potrivit Mediafax

De asemenea, diplomatul a precizat că recentele evenimente de la Bucureşti arată de ce este nevoie de jurnalism de calitate.

“Pentru ediţia din acest an am ales o temă despre care se discută foarte mult în ultimii ani, atât în România, cât şi în Germania: Cum asigurăm un jurnalism de calitate? De ce avem nevoie de el? Ţinând cont de ultimele evoluţii politice de la Bucureşti, răspunsul la a doua întrebare este simplu: fără jurnalismul de calitate (…) este greu de imaginat o democraţie reală” în Europa, a declarat, joi, ambasadorul Germaniei, Werner Hans Lauk, în deschiderea conferinţei “Zilele media româno-germane 2015. Jurnalismul de calitate – de ce avem nevoie de el şi cum îl asigurăm”.

Citește și: Ambasada Olandei, reacţie TRANȘANTĂ cu privire la votul în cazul Ponta

Jurnalismul de calitate independent este “unul dintre garanţii” păstrării unor principii fundamentale în Europa, precum statul de drept sau independenţa justiţiei, a spus ambasadorul.

“Statul de drept nu poate exista fără egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii”, a mai spus Werner Hans Lauk.

Diplomatul a făcut referire şi la noile tehnologii şi la social media, precum Facebook sau Twitter, care aduc noi provocări la adresa jurnalismului. Totodată, el a precizat că are îndoieli că este mai bine informat, în pofida numărului tot mai mare al canalelor de informare din ultima perioadă.

“Cu siguranţă, rapiditatea este un factor important, uneori decisiv, în ceea ce priveşte informarea publicului. Nu există o garanţie privind autenticitatea, exactitatea şi credibilitatea informaţiilor. Şi aici jucaţi voi, reprezentanţii media, un rol central pentru public.Fără o presă liberă şi independentă, democraţia, statul de drept şi discursul social sunt de neimaginat”, a precizat Lauk. 

Zilele media româno-germane 2015, care se desfăşoară joi şi vineri la Bucureşti, stau sub titlul “Jurnalismul de calitate – de ce avem nevoie de el şi cum îl asigurăm”.

Citește și: Ambasada SUA reacționează în cazul Ponta: Orice acuzație trebuie cercetată pe deplin

Evenimentul este organizat de Ambasada Germaniei în România şi de Deutsche Welle.

“Deutsche Welle (DW) este vocea media a Germaniei în lume. Bucurându-se de independenţă jurnalistică, prezintă evenimentele şi dezvoltările din Germania, Europa şi întreaga lume sigur, cuprinzător, diferenţiat şi fundamentat. DW reprezintă jurnalismul de calitate, cu o poziţie clară, deschidere şi curiozitate, precum şi informaţii libere în întreaga lume”, potrivit unui comunicat al Ambasadei Germaniei.

Obiectivul conferinţei este de a întruni reprezentanţi media din România şi Germania la un schimb de idei şi experienţă pentru ca, împreună, aceştia să discute despre provocări comune, dar şi despre provocări speciale, de factură naţională. Motto-ul ediţiei 2015 a Zilelor media românogermane

Conferinţa este compusă din trei panel de discuţii, fiecare dintre ele constând într-un discurs de introducere al părţii germane şi unul al părţii române.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă