9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialLegea caselor date înapoi băncii: Bancherii cer președintelui Iohannis să sesizeze Curtea...

Legea caselor date înapoi băncii: Bancherii cer președintelui Iohannis să sesizeze Curtea Constituțională

Membrii Consiliului Patronatelor Bancare cer Președinției să sesizeze Curtea Constituțională privind legea care le permite oamenilor să dea casele ipotecate înapoi băncilor, pentru că se încalcă dreptul de proprietate, informează Hotnews.

Directorul executiv al Consiliului Patronatelor Bancare din Romania (CPBR,) Bogdan Preda. a declarat joi că bancherii solicita retrimiterea legii in Parlament pentru reexaminare si vor cere clarificari atat de la BNR, cat si de la Finante cu privire la aspectele tehnice ale acestei legi.

Mai mult, CPBR va face demersuri pentru a infiinta un registru de evidenta pentru cei care vor beneficia de aceasta lege, întrucât ”este foarte important să se știe cine sunt aceștia”.

Totodată, bancherii ei au solicitat includerea unor paragrafe in cadrul legii care precizau care ar trebui să fie valoarea apartamentului și cum trebuie să procedeze clientul. Astfel, valoarea apartamentului nu ar trebui sa depaseasca 150.000 de euro, iar clientul care vrea sa predea cheia casei la banca sa fi trecut printr-o restructurare si sa aiba dificultati reale in achitarea ratelor. Cu toate acestea, niciuna nu a fost luata in discutie de parlamentarii din diferitele comisii. 

Citește și: UPDATE. Legea „Banca ia casa, scapi de datorii“, ADOPTATĂ

“Pana acum, Presedintia a fost trecuta in prestiinta, la BCC, cum s-ar spune. Acum vom scrie in mod direct sa subliniem ca aceasta lege era in discutie de mult timp pentru transpunerea directivei de catre ANPC, cu propunerile noastre de acolo. In paralel, vom prezenta la Presedintie ceea ce consideram noi ca reprezinta aspecte neconstitutionale, mentionand si faptul ca s-a pornit de la o initiativa, imbracata populist sub forma protectiei sociale si s-a ajuns la cu totul altceva”, a explicat Preda la o intalnire cu presa.

CPBR va pune si problema rapiditatii cu care s-a aprobat aceasta lege, avand in vedere ca la sfarsitul acestui an ar trebui sa intre in implementare legea insolventei persoanelor fizice, iar in ianuarie urma sa fie implementata Directiva 17/2014 a Comisiei Europene privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidentiale. 

“Aceasta lege a fost grabita prin cele mai diverse tertipuri, pentru a intra in vigoare inainte de 26  decembrie, cand intra legea insolventei personale”, a mai spus Preda.

“Bancile sunt intermediari si vom include costul acestui priodus pe pierdere si vom creste comisioanele bancare dobanzile pentru ca creditul ipotecar va deveni un produs subventionat dar nu de Stat ci de banci”, a explicat si Oana Petrescu, fost executiv BCR, in prezent director in cadrul Deloitte. 

“S-a tot spus sa impartim riscurile, ceea ce mi se pare ca de neinteles. Riscurile sunt la banca din momentul in care ti-a datr banii.  Din momentul acela banca risca sa nu si-i mai vada inapoi din diverse motive: ca ti-ai pierdut jobul, ca nu mai vrei sa platesti sau ca apare o lege care spune ca poti sa nu mai restitui acei bani, a explicat si Daniel Nicolaescu, Director, Direcția Juridică și Guvernanță Corporativă, Raiffeisen Bank. 

Camera Deputatilor a adoptat miercuri cu 233 de voturi pentru, o abtinere si un vot impotriva legea privind darea in plata, care prevede ca persoanele care au un credit garantat cu casa pe care nu îl mai pot plăti să dea locuința înapoi băncii și să le fie ștearsă datoria. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă