9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialLiderul MISA, Gregorian Bivolaru, se compară cu Iisus: Mă aflu în situaţie...

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, se compară cu Iisus: Mă aflu în situaţie similară cu Mântuitorul, condamnat pe nedrept

Liderul spiritul al grupării MISA, Gregorian Bivolaru, a susţinut, miercuri, în sala de judecată a Curţii de Apel Alba Iulia, în contextul cererii formulate de a se redeschide dosarul în care este condamnat pentru acte sexuale cu un minor, că seamănă cu Iisus, “care a fost persecutat şi crucificat pe nedrept”, scrie Mediafax.

”Mă aflu într-o situaţie absolut tragică. Justiţia nu trebuie să fie un izvor de nedreptate, iar în cazul meu a funcţionat într-o direcţie devastatoare. Dosarul a fost deschis la o comandă politică. Mă aflu în situaţia similară cu a lui Iisus care a fost condamnat şi crucificat pe nedrept. Eu consider că e esenţial să amintesc că omul nu este făcut pentru astfel de legi, ci astfel de legi sunt făcute pentru om. Omenia nu trebuie să dispară din justiţie că am avea o justiţie inumană”, a spus, la proces, Gregorian Bivolaru.

Acesta a adăugat că pe perioada procesului la care a fost condamnat a avut statutul de azilant, motiv pentru care nu a putut veni în ţară.

”Eu consider că e esenţial să amintesc că omul nu este făcut pentru astfel de legi, ci astfel de legi sunt făcute pentru om. Omenia nu trebuie să dispară din justiţie că am avea o justiţie inumană”, a mai spus Guru Bivolaru în susţinerea cererii sale.

Unul dintre avocaţii lui Gregorian Bivolaru a susţinut, în faţa magistraţilor, că liderul MISA nu s-a putut întoarce în ţară în perioada în care a fost judecat şi condamnat pentru act sexual cu un minor, pentru că ar fi fost persecutat de instituţiile statului şi nu a renunţat în mod voluntar să se prezinte în faţa instanţelor din România.

Mădălina Dumitru, victima abuzurilor lui Bivolaru a fost prezentă la judecarea apelului, declarând că viaţa ei a fost distrusă din 2004 până în 2017 şi a cerut, şi ea, redeschiderea procesului, afirmând că este victima oamenilor legii, nu a lui Bivolaru.

„Nu sunt partea vătămată a lui Gregorian Bivolaru, ci a procurorilor, poliţiştilor şi jandarmilor. Am fost batjocorită ani întregi. În sala asta ar trebui să fie prezenţi şi procurorii care mi-au distrus viaţa”, a spus Mădălina Dumitru.

Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă