Actualitate
 
LIVE TEXT Traian Băsescu: Nu putem tolera ruperea echilibrelor fragile în care ne aflăm şi care s-au obţinut cu costuri extrem de ridicate din partea populaţiei
31 Iulie 2011
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1301 VIZUALIZARI | COMENTARII  4

Traian Băsescu a prezentat concluziile întâlnirii cu delegaţia FMI, urmând ca luni premierul Emil Boc să ofere mai multe detalii despre program.

După această întâlnire, Băsescu a declarat că în România  s-a reluat creşterea economică şi că deficitul de cont curent se menţine sub 5%, nivelul stabilit şi pentru anul 2012.

"Programul derulat de Guvern a contribuit la consolidarea creşterii economice relativ mică anul acesta, dar care va fi mai mare anul viitor. Tot ca urmare a derulării programului de către Guvern, Romania şi-a menţinut stabilitatea fiscală şi financiară. Un alt element al concluziilor este acela că s-a reluat creşterea economică, uşoara, dar s-a reluat. Romania este în proces de creştere, iar evaluarea pentru 2011 se menţine, o creştere economică de 1,5% urmând ca în 2012 să se înregistreze o creştere de 3,7%", a declarat Băsescu.
Romănia se stabilizează şi devine competitivă

Băsescu a declarat că obiectivele stabilite de FMI, UE şi BM pentru cea de-a doua revizuire au fost îndeplinite, mai puţin arieratele din sănătate.

"România începe să devină competitivă. Principalul motor este chiar exportul", a spus Băsescu.

El a mai adăugat că din punct de vedere al băncilor din România nu există riscuri, dar trebuie urmărite relaţiile acestora cu "băncile mamă".

"Deficitul pe primele trei luni ale anului se încadrează în limitele stabilite cu instituţile fiind chiar mai mic decât cel prognozat. Cei doi factori direct pozitiv sunt o realizare a venturilor cu puţin  peste cele prognozate, probabil în urma activităţilor din porturi, vămi, portul Constanţa. De asemenea cheltuielile curente au fost mai mici. Un al treilea motiv este nerealizarea integrală a investiţiilor". a afirmat Traian Băsescu

Taxele, sănătatea şi societăţile de stat sunt în vizorul Guvernului

Băsescu a spus că în cursul întâlnirii s-a stabilit o înţelegere, şi anume că deficitul pentru 2012 s-a schimbat şi va fi de 2,5- 2,7 %. El a vorbit şi despre priorităţile guvernamentale  din perioada următoare care sunt: revederea sistemelor de taxe, restructurarea societăţilor de stat, dar şi reforma sistemului de sănătate.

"Prioritare rămân revederea sistemelor de taxe, asta nu înseamnă mărirea taxelor, ci diminuare numărului lor în codul fiscal viitor. Un alt element prioritar sunt societăţile de stat din punct de vedere al pierderilor şi al arieratelor. Ele vor fi în atenţia Guvernului. S-au întreprins paşii necesari conform acordului cu cele 3 instituţii pentru realizarea concursului de managment, iar la unele societăţii au început procese de restructurare. O altă prioritate este sistemul de sănătate. Faptul că s-au închis nişte spitale neperformante nu înseamnă miezul reformei în sistemul de sănătate. Sănătatea va primi 300 de milioane pentru a acoperi arieratele pentru unele spitale şi mai pot beneficia şi de alte fonduri cu condiţia îndeplinirii unor paşi ", a spus Băsescu.

El a adăugat că aceşti bani vor fi primiţi dacă cheltuielile din sănătate vor deveni transparente.

Alte obiective evocate de Băsescu sunt continuarea luptei împotriva evaziunii fiscale, dar şi îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene. 

Apel la seriozitate din partea partidelor politice

Băsescu şi-a încheiat discursul făcând un apel la seriorizatate din partea partidelor politice. "Vreau să se ştie că nu este tolerat nici un fel de populism. Situaţia din jurul nostru este fragilă, în UE, ca urmare este fragilă şi în România. Orice populism pot dezechilibra condiţiile macroeconomice şi astfel ne-am bate joc de sacrificiile românilor", a spus Băsescu.

El a mai subliniat faptul că măsurile de austeritate nu au fost făcute "de plăcere", ci pentru că "aşa trebuie".

"Nu este tolerată ruperea echilibrelor fragile în care ne aflam şi care s-au obţinut cu costuri extrem de ridicate din partea populatiei. Sunt convins că oricâte eforturi de discreditare s-ar face, românii vor înţelege că am făcut nu ce ne-a placut [că nimanui nu îi place să ia bani din salarii sau măsuri de austeritate] ci ce trebuia să facem. Nu este de tolerat stricarea acestor echilibre şi implicit revenirea la o situaţie dificilă", a spus preşedintele.

"Am ieşit din momentul extrem de dificil şi am intrat într-o perioadă de echilibru. Este păcat să stricăm aceste echilibre de dragul populismului. Ca atare astept de la politicieni şi în mod special de la cei din arcul guvernamental seriozitate, responsabilitate", afirmă Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a ţinut astăzi un discurs la Palatul Cotroceni, pentru a prezenta concluziile după întâlnirea cu delegaţia reprezentanţilor FMI, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale.

VOTEAZA ARTICOLUL
5/5
18 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
4. Rusine Dinu Patriciu 11:27 | 1 August
...
Corect.
Deci in 2012 o sa cresteti salariile si pensiile pentru a cistiga alegerile.
Ce atunci o sa mai stie cineva de echilibrul fragil si banii care trebuie sa intre in buzunarele pedeleilor.
Din aceasta cauza firme ca Energofit fura de la firme de stat ca sa dea bani pedeleilor pentru alegeri.
3. nu putem tolera ........................... 10:10 | 1 August
maria
 
Scris de VESTA
SE PARE CA ZICEATI CA ÎN ROMÂNIA TOTUL ESTE PERFECT, SAU NUMAI CÂND DATI MÂNA CU CEI DE LA F.M.I.?
SA LASAM GLUMELE, FITI SERIOS CÂND DISCUTATI DESPRE VIATA OAMENILOR NEAJUTORATI DIN ROMÂNIA. CEI DE LA PUTERE STIM CA O DUC PRECUM NU AU VISAT. OCUPATI-VA DE CLASA ÎNFOMETATA, DE PENSIONARI, CARORA LE-ATI IMPOZITAT SI MIZERABILA DE PENSIE.
TAIATI DREPTURILE GUVERNANTILOR, ALE MINISTRILOR, ALE PARLAMENTARILOR SI A ...
 
aveti dreptate ;trebuie eliminata risipa facuta in inetitutii si regii.
2. In sfârsit,pe calea cea buna.. 20:23 | 31 Iulie
...
"Obiectivul principal este cresterea economica"...Din 90,se cuvenea sa fie asa.De ce n-a fost?D.Samarescu
1. DOMNULE PRESEDINTE... 20:07 | 31 Iulie
VESTA
SE PARE CA ZICEATI CA ÎN ROMÂNIA TOTUL ESTE PERFECT, SAU NUMAI CÂND DATI MÂNA CU CEI DE LA F.M.I.?
SA LASAM GLUMELE, FITI SERIOS CÂND DISCUTATI DESPRE VIATA OAMENILOR NEAJUTORATI DIN ROMÂNIA. CEI DE LA PUTERE STIM CA O DUC PRECUM NU AU VISAT. OCUPATI-VA DE CLASA ÎNFOMETATA, DE PENSIONARI, CARORA LE-ATI IMPOZITAT SI MIZERABILA DE PENSIE.
TAIATI DREPTURILE GUVERNANTILOR, ALE ...
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
103
Presedintele trebuie demis, dupa cum a fost ales : dupa cei prezenti la vot si nu dupa cei inscrisi
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe

banner_pc4.jpg

alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
OPINIILE CITITORILOR
10
.. de la buget ? facand abstractie de abuziva plata de la buget al numai unora (!!!) care si-au pus la bataie banii intr-un fond de investitii, eu l-as cita si pe vacaroiu pentru dezinformarea cetatenilor, carora li...
panaramele noastre de judecatori ?.ce mafiot de calibru a mai fost condamnat de 22 de ani incoace ?
in caz va sov va fi condamnat, putin probabil de cand cu usl, unde se mai duce geoana sa se destinda, cum a facut dupa spusele lui sov, de unde se poate deduce legaturile stranse intre politicieni si criminali, excroci, de ci...
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI