Liviu Ciulei, Ion Lucian, Emil Hossu, Şerban Ionescu primesc, vineri, stele pe Aleea Celebrităţilor

de Rl online , 12 decembrie 2012
Liviu Ciulei, Ion Lucian, Emil Hossu, Şerban Ionescu primesc, vineri, stele pe Aleea Celebrităţilor
Actorii Liviu Ciulei, Ion Lucian, Emil Hossu, Şerban Ionescu vor primi, post-mortem, stele pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, într-un eveniment organizat vineri, de la ora 13.00, în Piaţa Timpului, potrivit unui comunicat remis Mediafax.

Evenimentul face parte dintr-o serie de manifestări organizate vineri de Teatrul Metropolis, Primăria Municipiului Bucureşti şi centrul comercial Cocor, în care vor fi omagiaţi marii artişti ai scenei româneşti, cu ocazia Sfântului Filimon, ocrotitorul făuritorilor de spectacole.

Astfel, de la ora 9.30, la Mănăstirea Radu Vodă (Zona Unirii), în prezenţa a numeroase personalităţi din lumea teatrului şi filmului românesc, va avea loc Sfânta Liturghie cu slujba de pomenire a actorilor decedaţi şi slujba de binecuvântare a celor vii.

Totodată, vineri, începând cu ora 13.00, vor fi decernate, in memoriam, pe Aleea Celebrităţilor din Capitală, patru stele, actorilor Liviu Ciulei, Ion Lucian, Emil Hossu şi Şerban Ionescu.

"Avem bucuria ca, în preajma sărbătorilor de iarnă, în ziua de Sfântul Filimon, ocrotitorul făuritorilor de spectacole, să readucem în memoria publicului patru mari stele ce strălucesc deja în Galaxia Teatrului Românesc: Liviu Ciulei, Ion Lucian, Emil Hossu, Şerban Ionescu. În sufletele noastre se vor aprinde reflectoare de înaltă tensiune a emoţiilor, ce vor clipi etern prin amintirile lor care vor rămâne vii în inimile noastre", a declarat George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis.

Decernarea celor patru stele se va face în prezenţa foştilor colegi, a prietenilor şi a rudelor artiştilor decedaţi. De asemenea, la eveniment, rudele artiştilor vor primi Placheta Bucureştiului, oferită de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, dar şi câte o stea din aur din partea casei de bijuterii Sabion, bijutierul oficial al evenimentului.

Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) este un proiect cultural iniţial de Teatrul Metropolis, Primăria Capitalei şi Cocor, care găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România.

Celebrul Walk of Fame românesc a fost inaugurat în ianuarie 2011. Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului strălucesc deja stelele altor mari personalităţi: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Ştefan Iordache (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Ion Caramitru, Draga Olteanu Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuţ, Marin Moraru, Iurie Darie, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Costel Constantin.

Comentarii

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.