13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialLiviu Dragnea cere ca Legea toleranței să fie retrimisă la comisie

Liviu Dragnea cere ca Legea toleranței să fie retrimisă la comisie

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că social-democraţii membri ai Biroului permanent al Camerei Deputaţilor vor solicita miercuri reluarea votului la proiectele de legi care au fost votate de forul legislativ pe data de 17 februarie, iar el va cere ca Legea toleranţei să fie retrimisă la comisie, informează Agerpres.

“Am ajuns la concluzia că actualul sistem de vot electronic nu ne dă încredere că prezenţa afişată pe ecran este aceeaşi cu realitatea din sală. Sunt diferenţe flagrante între datele care apar în sistem. Reprezentanţii noştri din Biroul permanent al Camerei (Deputaţilor – n.r.), mâine dimineaţă, să ceară reluarea votului pentru legile din acea zi, pentru că acele legi sunt puse sub semnul întrebării, votul la ele. Pentru a nu se duce discuţia către Legea toleranţei, după ce Biroul permanent al Camerei va aproba acest lucru şi plenul să aprobe reluarea votului, atunci am posibilitatea să cer ca legea să fie retrimisă la comisie, pentru a se relua votul numai pe celelalte legi, în afară de legea toleranţei, pentru a nu spune cineva că acesta e motivul principal. Principalul motiv este că sistemul de vot pune sub semnul întrebării legitimitatea unui vot în Camera Deputaţilor”, a explicat Dragnea, marţi, într-o conferinţă de presă. 

El a precizat că PSD va cere în Biroul permanent o reconfigurare a sistemului de vot electronic, astfel încât prezenţa afişată să fie în concordanţă cu numărul deputaţilor prezenţi în sală în momentul în care se votează o lege. 

Preşedintele social-democraţilor a mai spus, referindu-se la plângerea penală pe care PSD dorea să o depună pe acest subiect, că aşteaptă concluziile Biroului permanent şi rezultatele anchetei administrative care se desfăşoară în legătură cu sistemul de vot electronic. 

“În funcţie de decizia Biroului permanent de mâine şi de concluzia acelei anchete administrative, vom analiza dacă mai este oportună sau nu acea plângere penală”, a adăugat Dragnea. 

Liderul social-democrat a precizat că şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, este de acord cu reconfigurarea sistemului de vot electronic. “Am înţeles că şi aseară, la “Ora ministrului”, în sală erau 27 de deputaţi, erau 24 de cartele în terminal, iar pe ecran apăreau 114 prezenţe”, a mai spus Liviu Dragnea.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Xavi se va întâlni cu Joan Laporta pentru discuții în ceea ce privește viitorul său la Barcelona

Antrenorul de la FC Barcelona, Xavi Hernandez, și președintele Joan Laporta se vor întâlni pentru a discuta despre viitorul antrenorului la club. Se pare că...

Vrei să fii un angajator respectat și îndrăgit? Iată cum poți afla mai multe despre nevoile angajaților tăi

În lumea afacerilor, relația dintre angajatori și angajați este esențială pentru succesul pe termen lung al unei companii. Un șef atent la nevoile angajaților...

AUDIO. Dan Podaru propune construirea de campusuri pentru preșcolari și elevi în sectorul 1

Candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la funcția de primar al sectorului 1, Dan Podaru, propune construirea unor campusuri cu grădinițe, școli, afterschool-uri și spații...
Ultima oră
Pe aceeași temă