6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialLucrările de modernizare a căii ferate încep să-și arate efectele. București-Curtici, în...

Lucrările de modernizare a căii ferate încep să-și arate efectele. București-Curtici, în 11 ore în loc de 12

De la anul, „nașii“ de la CFR Călători vor fi dotaţi cu dispozitive moderne de e-ticketing, fapt care, speră conducerea societăţii, va reduce numărul pasagerilor frauduloși.

Mult întârziate faţă de termenele asumate iniţial de constructori, lucrările de mo­dernizare la standarde europene a unor tronsoane de cale ferată din vestul ţării, pentru ca trenurile să poată circula cu peste 160 km/oră, s-au finalizat sau sunt aproape de finalizare.

Este vorba de mai multe sectoare feroviare între Curtici, la frontiera cu Ungaria, și Simeria. „Compania de infrastructură ar trebui să ţină cont de faptul că pe aici se va circula cu viteză sporită și să adapteze noul Mers al trenurilor la noile condiţii. Așa, durata călătoriei cu trenul de la București la Curtici ar putea fi mai scurtă cu 50 de minute“, a declarat directorul general al CFR Călători, Iosif Szentes. O îmbunătăţire notabilă, dar nu suficientă, având în vedere că în prezent trenurile parcurg cei 616 km dintre București și ­Curtici în aproape 12 ore. 

Se pregătește să revină trenul de Istanbul

În sudul ţării, CFR Călători are planuri de dezvoltare către Bulgaria, Grecia și Turcia, care însă sunt îngreunate de faptul că nici acum nu a fost refăcut po­dul de la Grădiștea, pe linia spre Giurgiu, prăbușit la inundaţiile de acum 11 ani. Chiar și așa, societatea feroviară de stat este în tratative pentru reintroducerea în circulaţie a trenului București-Istanbul. 


Citeşte şi: Supertrenul care a ajuns în România, dar cu care românii nu vor merge niciodată

Pe şinele de cale ferată din România a ajuns un supetren de generaţie nouă, care le va fi însă inaccesibil românilor de rând. Trenul care a fost prezentat marţi după amiază în Gara de Nord din Bucureşti de compania franceză Alstom, denumit Coradia Polyvalent, poate circula cu peste 200 de kilometri la oră, dar nu are deocamdată nici scaune… citeşte mai departe!


Circulaţia trenului a fost întreruptă în urmă cu mai bine de cinci ani, din cauza unor lucrări pe care compania feroviară turcă TCDD le-a făcut la linie. În urma acestor lucrări, pe porţiunea de la Kapikule (graniţa cu Bulgaria) până la Istanbul trenurile pot circula cu până la 250 km/oră. „Ducem tratative cu partea bulgară și cu cea turcă. Vagoanele de Istanbul vor fi cuplate la trenul de Salonic, reintrodus în vara care a trecut. Probabil că sezonul viitor vom putea ajunge cu trenul la Istanbul”, a precizat directorul CFR Călători. 

Tot de la anul, compania vrea să introducă în vagoane ceea ce operatorii feroviari din vestul Europei au de câteva decenii: informarea dinamică a pasagerilor. Mai pe românește, ecrane pe care să fie afișate parcursul trenului, timpul rămas până la destinaţie, eventuala întârziere și dacă există riscul ca din cauza acesteia să se piardă o legătură. 

La capitolul modernizare se înscrie și licitaţia care va fi lansată până la sfârșitul lunii în curs pentru sistemul de e-ticketing. Conductorii de tren, de vagon de dormit sau cușetă, precum și cei din echipele de su-pracontrol vor fi dotate cu un dispozitiv electronic și o miniimprimantă, pentru a putea fi emise bilete în tren. Iosif Szentes spune că sunt necesare 2.600 de astfel de seturi, în condiţiile în care preţul estimat al unuia este de 1.600 de euro. Directorul general speră că în acest mod va fi diminuat semnificativ numărul călătorilor frauduloși. 

Lipsă de automotoare

Dacă pentru traseele de lung parcurs dotarea cu vagoane moderne este satisfăcătoare, nu același lucru se poate spune despre rutele scurte, de navetiști. Nu sunt puţine situaţiile în care o garnitură este compusă din­tr-o locomotivă și un singur vagon, ceea ce generează costuri imense.

Pentru a mai atenua această problemă, CFR Călători s-a apu­cat să repare automotoarele diesel Siemens Desiro, cunoscute drept „Săgeata Albastră“, cumpărate acum mai bine de zece ani. Din totalul de 120 de “Săgeţi”, acum sunt în circulaţie puţin peste 70, dintre care 47 au suferit deja reparaţii capitale, iar alte zece vor fi gata până la finele lunii martie. 

Problema rămâne fără rezolvare în cazul liniilor electrificate, pentru că, din cele 35 de rame electrice cumpărate acum câţiva ani în urma unui proces de achiziţie care le-a atras și atenţia procurorilor, mai sunt în funcţiune doar șapte. “Am putea să mai reparăm din ele, dar suntem în litigiu cu furnizorul”, a explicat directorul CFR Călători.   

Tren pe centura Bucureștiului

Transportul în zona limitrofă a Capitalei ar putea să se apropie, într-un final, de standardele Europei civilizate. Săptămâna trecută a fost introdus un tren de probă pe centura feroviară a Bucureștiului, între Gara de Nord și Berceni, trecând prin Jilava. “Pe anumite porţiuni se poate circula chiar și cu 100 km/oră, pe altele cu 50-60 km/oră. Problema este însă între Jilava și Berceni, unde viteza este foarte redusă”, a spus Szentes. În plus, din primăvară se vor aduce și unele îmbunătăţiri transferului auto de la halta PO Aeroport la aero­gara de la Henri Coandă, pentru că, așa cum a arătat „România liberă“, distanţa de la Gara de Nord până aici va fi parcursă în 23 de minute. Problema este însă că transferul auto se face cu microbuze, nu cu autobuze. „Să facă ei (CFR SA, compania de infrastructură – n.red.) linia, că vom cumpăra și noi un autobuz”, a răspuns Iosif Szentes la întrebarea „României libere“.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă