DNA cere ARESTAREA deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Păun pentru fraudă cu banii rromilor defavorizați. Șeful și vicele ANAF, urmăriți penal

de Ondine Ghergut , 10 februarie 2016 - stire actualizata la ora 00:00, 11 februarie 2016
DNA cere ARESTAREA deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Păun pentru fraudă cu banii rromilor defavorizați. Șeful și vicele ANAF, urmăriți penal

Deputații Nicolae Păun (Partida Romilor) și Mădălin Voicu (PSD) riscă să fie arestați preventiv, la solicitarea DNA, pentru implicare în fraudarea a circa 27 milioane de lei (circa 5.000.000 de euro) din fonduri europene destinate romilor defavorizați. 

UPDATE 18.45 

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis miercuri să trimită cererile DNA pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun Comisiei juridice, care are termen până luni pentru a elabora rapoartele. "A fost sesizată imediat Comisia juridică, vor fi anunţaţi cei doi deputaţi începând de azi, cu posibilitatea de a studia materialul probator şi de a veni împreună cu avocatul. Termenul prevăzut de Regulament este de trei zile, în situaţia aceasta Bp a aprobat cele trei zile, de astăzi până luni, pentru că este vorba de trei zile lucrătoare. Luni la prânz Biroul permanent aşteaptă raportul din partea comisiei, apoi se va stabili calendarul pentru plen. Regulamentul prevede cinci zile pentru convocarea plenului. Comisia juridică poate solicita două zile suplimentare dacă mai are nevoie de timp pentru studierea materialului probator", a declarat secretarul Camerei, Niculae Mircovici. 

Potrivit acestuia, materialul probator este conţinut în 19 volume, adică aproximativ 4.900 de pagini, fiind vorba de un dosar comun pentru cei doi deputaţi. 

UPDATE 17.55

Cererile procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun au ajuns la Camera Deputaţilor, Biroul permanent urmând să se reunească miercuri pentru a stabili calendarul analizei documentelor. 

UPDATE 17.10

Șefii ANAF, Gelu Diaconu și Mihai Vătășoiu, urmăriți penal în dosarul deputaților VOICU și PĂUN. 

UPDATE 16.50

Gelu Diaconu, citat la DNA în dosarul în care DNA a cerut arestarea deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Păun. Mădălin Voicu, la solicitarea lui Păun, ar fi intervenit la președintele ANAF, Gelu Diaconu, și  la Mihai Vătășoiu, vicepreședinte ANAF, nu au fost puse în aplicare deciziile de impunere pentru angajații asociației de rromi prin care bugetul european a fost prejudiciat cu 27 milioane de lei.

UPDATE ora 16:45

Deputatul PSD Mădălin Voicu a afirmat miercuri că s-a sărit o etapă în ceea ce priveşte cererea DNA trimisă Parlamentului privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive, fără a da alte amănunte în acest sens. ''Nu are rost să discutăm în plus, că nu ştiu despre ce este vorba. Nu am văzut dosarul, n-am văzut amănunte, n-am văzut argumente, n-am văzut nimic. (...) Nu, nu, cum să mă aştept (n.r. la cererea DNA). Urma să ne întâlnim din nou, să vedem dosarul, ce probe au. Aşa e normal. S-a sărit o etapă. Eu nu înţeleg. Acum urmează să existe o explicaţie'', a declarat Voicu la Palatul Parlamentului. 

UPDATE ora 16.00

Vicepreședintele ANAF, Mihai Vătășoiu, este urmărit penal pentru implicare în acoperirea fraudelor deputatului Păun. El se ocupa de colectarea taxelor și impozitelor. La “rugămintea” lui Mădălin Voicu, ar fi închis ochii la datoriile Partidei Romilor Pro-Europa, condusă de deputatul Nicolae Păun, spun surse judiciare. 

====

UPDATE 15.00 Soția deputatului Mădălin Voicu este audiată la DNA. Ea a fost angajată de Nicolae Păun, președintele de Asociației Partida Romilor Pro-Europa, pentru derularea unui program european destinat romilor defavorizați. Soția lui Voicu a fost plătită cu peste 190.000 de lei, desi nu a prestat niciun serviciu.

==== 

UPDATE 13.50: Procurorii anticorupție cer aviz Camerei Deputaților pentru reținerea și arestarea preventivă a deputațilori Mădălin Voicu și Nicolae Păun. În dreptul fiecăruia procurorii au trecut arhive de infracțiuni, toate în formă continuată. 

Banii europeni - circa 5.000.000 de euro -, destinați unor proiecte de reinserție socială a rromilor,  au fost deturnați de deputatul Nicolae Păun, președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, cu sprijinul deputatului PSD Mădălin Voicu, susține DNA. 

PĂUN NICOLAE este inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de: folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, deturnare de fonduri, spălare a banilor, efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, cumpărare de influență, influențare a declarațiilor. 

VOICU MĂDĂLIN ȘTEFAN este inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de: trafic de influență, fals în declarații și spălare a banilor în formă continuată.

Faptele. Programul „Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi” prin care au fost fraudate peste 12 milioane de lei

În perioada 2010-2013,  la inițiativa Asociației Partida Romilor „Pro Europa”, unde președinte este deputatul PĂUN NICOLAE, a fost realizat, în toate județele României,  proiectul „Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi”, cu finanțare din fonduri europene.

Prin implementarea proiectului se urmăreau mai multe aspecte, printre care crearea a 200 de noi locuri de muncă și implicarea, în inițiative de antreprenoriat social, a unui număr de peste 3.000 de persoane provenite din grupuri defavorizate.

Prin cererea de finanțare s-a stabilit că grupul țintă va beneficia de servicii și activități care să conducă la creșterea capacității de a participa pe piața muncii, la creșterea motivației de a deveni persoane active, la creșterea gradului de informare.

Din probele administrate a reieșit că grupul țintă (reprezentând un număr de 3.296 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile) a fost constituit în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanții, aceștia din urmă neavând cunoștință despre faptul ca au făcut parte din grupul țintă.

Dijma de 5%

În momentul semnării contractului, deputatul Păun Nicolae a impus fiecărui angajat din cadrul proiectului ca, din salariul primit, să vireze 5% sub formă de donație organizației Asociatia Partida Romilor „Pro Europa”. Astfel, în contul deținut de Asociația Partida Romilor „Pro – Europa”, în perioada 27.09.2010 – 19.12.2013 au fost efectuate donații în sumă totală de 428.307,11 lei.

Din probele administrate a reieșit că obiectivele proiectului nu au fost realizate; că majoritatea banilor destinați proiectului (77%) au fost folosiți pentru plata salariilor angajaților proiectului, costurile cu personalul angrenat în implementarea proiectului au fost supraevaluate, la cursurile de pregătire organizate la două hoteluri din Sinaia au participat doar 163 de persoane existente în Registrul grupului țintă format din 3.296 persoane.

Prejudiciul estimat este de  12.384.208,72 lei (10.892.425,43 lei reprezentând fonduri europene și 1.491.783,29 lei de la bugetul de stat).

Proiectul  ”Acces pe piața muncii – O șansă pentru tine” prin care s-au fraudat peste 14 milioane de lei

În perioada 2010-2013, tot prin Asociația Partida Romilor Pro Europa condusă de deputatul Nicolae Păun, s-a derulat și proiectul cu finanțare europeană intitulat ”Acces pe piața muncii – O șansă pentru tine”.

Obiectivul general al proiectului a constat în sprijin pentru integrarea socio-profesională și accesul la o calificare relevantă pe piața muncii pentru șomerii tineri, de lungă durată și persoane inactive, cu focalizare pe cei de etnie romă, din 9 județe ale țării (Alba, Bacău, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Mureș și Vaslui).

Programele de formare de care urmau a beneficia cei din grupul țintă au fost: lucrător în construcții, lucrător în izolații, zidar, pietrar, tencuitor, barman, bucătar, chelner, lucrător în comerț, frizer, manichiurist, pedichiurist.

Au fost selectate peste 3.000 de persoane, între care tineri cu vârsta între 15-24 de ani, șomeri de lungă durată, șomeri tineri și persoane inactive care au fost îndrumate să parcurgă programe de calificare profesională.

A rezultat ca unii dintre participanți au urmat câteva ore de curs și la final au primit un certificat de absolvire, precum și sume de bani între 300 și 600 de lei, în timp ce alte persoane, deși s-au înscris la cursuri, nu au participat la niciun curs, dar au primit sume de bani între 300 și 600 de lei sau nu au primit deloc.

Solicitarea la plată a acestor subvenții, prin cererile de rambursare, este nejustificată, iar documentele atașate în acest nu pot justifica modul de cheltuire a banilor. 

Din probele administrate a reieșit că proiectul a fost lipsit de finalitate, cursurile s-au derulat haotic, insuficient, fără a se urmări instruirea temeinică a cursanților și fără a se parcurge într-un mod relevant cele 360 de ore prevăzute de contractele de pregătire profesională, astfel că s-au irosit în mod nejustificat resursele financiare atrase din Fondului Social European și din bugetul de stat, iar sumele acordate ca finanțare sunt neeligibile în integralitatea lor.

A fost creat un prejudiciu în sumă totală de 14.866.500 lei (13.327.971 lei din bugetul Fondului Social European și 1.538.529 lei din bugetul național). 

Ce a făcut deputatul  Nicolae Păun

În calitate de președinte al Asociației Partida Romilor Pro Europa, Păun Nicolae  a determinat înlocuirea grupurilor țintă cu persoane fictive, în baza întocmirii unor documente ce nu corespund realității; i-a determinat pe angajații din cadrul celor două proiecte să plătească un procentaj din salariul pe care îl încasau către Asociația Partida Romilor „Pro Europa”, cu titlu de donație.

Donațiile astfel strânse, în mod nelegal, de asociație, totalizează 1.364.098,11 lei (428.307,11 lei aferente proiectului „Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi” și 935.791 lei aferente proiectului „Acces pe piața muncii – O șansă pentru tine”).

De asemenea, PĂUN a întocmit și a semnat cererile de plată aferente celor două proiecte, pe baza de documente justificative false, prejudicierea bugetului comunităților europene fiind de 24.220.396,43 lei, iar bugetul statului român ( cofinanțator) a fost prejudiciat cu  3.030.312 lei.

Cum s-au ascuns banii. Camera Deputaților și ANAF, instituții folosite de PĂUN

Pentru banii plătiți angajaților ca să se deruleze cele două proiecte europene, trebuiau plătite contribuții de sănătate, impozite.

Începând cu luna ianuarie 2015, Păun Nicolae, folosindu-se de calitatea de deputat al Parlamentului României – Camera Deputaților, a făcut demersuri pentru promovarea unui proiect de lege privind anularea contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice.

De asemenea, Păun Nicolae a făcut demersuri astfel încât ANAF să nu încaseze sumele aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor Pro Europa. Unii erau angajați fictiv și au primit acasă decizii de impunere.

Pentru a ascunde banii, Nicolae Păun  a creat circuite financiare, disimulând sumele de bani obținute din donații, în scopul de a da o aparență legală cheltuielilor din cadrul celor două proiecte. De asemenea, a efectuat, prin persoane interpuse, în numele unei societăți comerciale, tranzacții cu terenuri achiziționate la prețuri subevaluate, pentru a-și însuși sumele de bani rezultate și pentru a disimula originea infracțională.

Procurorii mai spun că Nicolae Păun a condus  activitatea aceleiași societăți comerciale (inclusiv prin reprezentarea societății), în sensul că a intermediat și a înlesnit obținerea de credite bancare pentru societate, a întocmit acte financiare si contabile justificative in contextul unor controale ale organelor fiscale.

Păun a "cumpărat" sprijinul deputatului Mădălin VOICU cu peste 200.000 de lei de la Păun  și cu angajarea soției acestuia, plătită cu peste 190.000 de lei, deși nu a trecut pe la serviciu

În perioada 2011-2015, în calitate de președinte al Asociației Partida Romilor Pro Europa, Păun Nicolae a plătit, lunar, sume de bani fixe în cuantum total de 217.300 lei, deputatului Mădălin Voicu și a asigurat un salariu de circa 190.000 lei soției acestuia acestuia (fără nicio contraprestație), pe care a angajat-o în cadrul unuia din proiectele derulate de Asociația Partida Romilor.

Aceste foloase au fost oferite pentru ca deputatul Mădălin Voicu să intervină la funcționari și demnitari, intervenții concretizate în contextul validării proiectelor cu finanțare europeană, în contextul promovării unui proiect de lege privind amnistia contribuției de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice și în legătură cu neîncasarea, de către ANAF, a sumelor aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate, în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor Pro Europa.

Motiv de arestare: Nicolae Păun i-a învățat pe martori ce să declare la DNA

În perioada octombrie 2015 – decembrie 2015, suspectul Păun Nicolae, aflându-se în posesia listelor cu martori citați de DNA,  a determinat mai multe persoane, prin corupere, în mod direct, sau prin intermediari, să nu dea declarații sau să dea declarații mincinoase în fața organelor de urmărire penală cu privire la activitatea derulată în cadrul Asociației Partida Romilor Pro Europa, in contextul derulării celor două proiecte cu finanțare europeană menționate mai sus.

Mădălin Voicu NU și-a declarat veniturile  de "drepturi de autor" de la Asociația Partida Romilor

În perioada 2011-2015, cu intenție, suspectul Mădălin Voicu, în exercitarea obligațiilor ce derivă din calitatea de deputat, a depus declarații de avere la Camera Deputaților, fără a declara sumele de bani obținute de la Asociația Partida Romilor „Pro Europa”, totalizând 300.682 lei – venit brut si 217.300 lei venit net.

Banii respectivi fuseseră primiți de la Păun Nicolae, prin intermediul Asociației Partida Romilor Pro Europa, cu justificarea „plăți drepturi de autor” în perioada 2011-2015. Acești bani proveneau din fondurile alocate derulării proiectelor europene despre care Mădălin Voicu știa ca sunt deturnați, având în vedere că o persoană din familia sa fusese angajată în cadrul proiectului „Acces pe piața muncii – O șansă pentru tine” și remunerată cu suma totală de 194.241 lei.
======

UPDATE: Deputatul Nicolae Păun, de la "Partida Romilor Pro-Europa", a fost și el, miercuri, la DNA, unde a fost înștiințat că e urmărit penal pentru fraude cu fonduri europene. Între infracțiunile reținute se află și spălarea de bani, infracțiune reținută și în sarcina deputatului PSD Mădălin Voicu. 

Deputatul Păun s-a "remarcat" în Parlament prin inițiativele sale legislative care limitau atribuțiile instituțiilor anticorupție. De asemenea, Nicolae Păun este cel care a impus în legislație, în 2013, reducerea cu 30 de zile din pedepsele cu închisoarea pentru fiecare lucrare scrisă de condamnații-scriitori-cercetători științifici.

Datorită acestei legi, în penitenciare au apărut numai în ultimul an 188 de cercetători, care au scris peste 450 de opere științifice. Între "cercetătorii" care au beneficiat deja de lege se află Gigi Becali, George Copos, Adrian Năstase. La rând așteaptă, între alții, Dan Voiculescu, frații Ioan și Victor Becali, MM Stoica,, Cristi Borcea, Cătălin Voicu, Dinel Staicu.

===

Deputatul PSD Mădălin Voicu a precizat, miercuri,la ieșirea din sediul DNA, că are calitatea de suspect, alături de mai multe persoane, iar că acuzațiile procurorilor se referă la mai multe infracțiuni, între care și la spălare de bani. 

Întrebat care sunt acuzaţiile procurorilor, Mădălin Voicu a spus: "Sunt multe, cu spălare de bani". 

"Domnul procurorul Ţuluş m-a rugat să ne întâlnim pentru detaliere. Le-am promis că o să colaborăm şi că o să existe un dialog legat de ceea ce cercetează domniile lor şi urmează să ne reîntâlnim. Toţi suntem în aceeaşi situaţie, suntem suspecţi. Se face o anchetă pe care eu, sincer să fiu, pot să o înţeleg, că nu e numai la Partida Romilor. Anchete se fac peste tot, la toate instituţiile. Au ajuns probabil la "P" şi Partida Romilor e în vizor", a susţinut Mădălin Voicu.

Deputatul PSD Mădălin Voicu a fost înștiințat, miercuri, de faptul  că este urmărit penal pentru mai multe infracțiuni conexe celor de corupție. Deocamdată, nu a dat declarații în fața procurorilor, având dreptul la răgaz pentru a studia acuzațiile si a-și formula apărarea. El urmează să mai fie citat DNA pentru a da declarații.

----

Deputatul PSD Mădălin Voicu a fost citat, miercuri dimineață, la DNA, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. 

Dosarul ar viza și Partida Rromilor, unde Voicu este președinte de onoare. 

Comentarii

  • rsss

    11 februarie 2016 18:31

    Madaline, se vede un nor negru cior la orizont. Fă provizii de săpun,restul îl găsești acolo.

    raspunde comentariului
  • Grigore

    11 februarie 2016 9:52

    UE prin toate organismele sale face eforturi disperate de ai integra pe tzighani si de ai transforma in oameni sau ceva apropiat ! S-au dat bani cu nemiluita in acest scop . Numai ca , s-a facut o greseala fundamentala - in administrarea si utilizarea banilor s-au folosit tot rromi ! Rromii raman rromi la orice nivel iar ciordeala ramane traditia de baza . Nici cu romanii nu ne este rusine , multi s-au dovedit a fi ,, profesori '' fata de romi ! O alta greseala si cea mai mare posibila o constituie lipsa de supraveghere si control preventiv , mai ales din partea fiscului ! ANAF este ocupat de dimineata si pana seara cu controlatul buticurilor, tarabelor si a babutelor care vand patrunjel la un leu legatura ! Sant inchise chioscuri , buticuri ,, de doi bani '' care de abia asigura existenta unor amarasteni platitori de taxe si impozite , dar marile jafuri de sute si sute de milioane de euro nici nu sant bagate in seama ! Personal cand vad masini cu ANAF si circari in uniforme si caschete ma apuca greatza si revolta . Sant creatiile lui Valcov , Teodorovici , Blejnar si alti ciorditori cu tupeu si lipsa de bun simt elementar !

    raspunde comentariului
  • Grigore

    11 februarie 2016 9:52

    UE prin toate organismele sale face eforturi disperate de ai integra pe tzighani si de ai transforma in oameni sau ceva apropiat ! S-au dat bani cu nemiluita in acest scop . Numai ca , s-a facut o greseala fundamentala - in administrarea si utilizarea banilor s-au folosit tot rromi ! Rromii raman rromi la orice nivel iar ciordeala ramane traditia de baza . Nici cu romanii nu ne este rusine , multi s-au dovedit a fi ,, profesori '' fata de romi ! O alta greseala si cea mai mare posibila o constituie lipsa de supraveghere si control preventiv , mai ales din partea fiscului ! ANAF este ocupat de dimineata si pana seara cu controlatul buticurilor, tarabelor si a babutelor care vand patrunjel la un leu legatura ! Sant inchise chioscuri , buticuri ,, de doi bani '' care de abia asigura existenta unor amarasteni platitori de taxe si impozite , dar marile jafuri de sute si sute de milioane de euro nici nu sant bagate in seama ! Personal cand vad masini cu ANAF si circari in uniforme si caschete ma apuca greatza si revolta . Sant creatiile lui Valcov , Teodorovici , Blejnar si alti ciorditori cu tupeu si lipsa de bun simt elementar !

    raspunde comentariului
  • Dadi

    11 februarie 2016 9:21
  • Platescu

    11 februarie 2016 8:32

    Alde Paun o fi organizat cursuri pentru ai sai angajand profesori si cheltuind bani , dar daca puradeii si parintii nu au vrut sa le frecventeze ce vina are el ?

    raspunde comentariului
  • Nicolaie

    10 februarie 2016 21:09

    Am impresia ca au atatea infractiuni comise,de le e frica sa vorbeasca.Sa nu scape vreun,,porumbel negru",de care anchetatorii,inca nu stiu.Ma astept ca,si confiscarile,sa fie pe masura.Putem dormi linistiti.DNA lucreaza.Si inca bine de tot.

    raspunde comentariului
    • HA HA HA !

      11 februarie 2016 8:37

      Ar fi indicat sa primesti salariul din miliardele cu care se lauda in in dosare kovesi si tovarasii . Ei intradevar au salarii uriase platite de romani dar tu ai lua praful de pe toba pe baza lor .

      raspunde comentariului
  • Vlad

    10 februarie 2016 20:33

    DOBITOCILOR,la-ti ASASINAT in '89 pe cel ce a RIDICAT ROMANIA DIN GUNOI SI CARE TINEA TICALOSII SUB CONTROL. DOBITOCILOR, DUPA LOVITURA DE STAT DIN 89 IA-TI ALES LA CODUCERE PE TRADATORII DE TARA KGB-isti SI PE BORFASI. VA MERITATI SOARTA !!!!!

    raspunde comentariului
  • Balici Mihai

    10 februarie 2016 18:46

    Ceea ce au facut acesti doi domni , nu este singular UE a acordat peste 3-4 miliarde de euro pentru acest program POSDRU care se ocupa de consiliere, perfectionare ,incluziune grupuri vulnerabile etc adica nimic cuantificabil ,masurabil Aceste programe derulate de acesti domni sunt similare cu sute de programe derulate de diferite firme , in care salariul uni inginereconomist cu vechime de minim 5 ani era de pana la 50.000 de lei pe luna pentru orele de calificare zidari sau consiliere someri Un jurist care punea cateva stampile pe cateva contracte pe durata a 1-3 ani lua 100-200.000 de euro , poate mai tineti minte fetele lui Anastasoaie de la Iasi pe doua ore pe zi luau 15.000 de leiluna Aceest program a deschis calea jafului legal si in perioada coruptiei maxime 2008-2011 cred ca s-au furat 2-3 miliarde de euro Cand a venit d-na Campeanul la Ministerul Muncii a gasit peste 2000 de dosare pentru care statul a platit peste un miliard de euro ,dar nu au putut fi trimise la UE la rambursare pentru ca stiau ca aceia vor respinge dosarele pe motiv de coruptie Dosarele stau in continuare in sertare ,banii s-au dus din imprumuturile pe care tara le face in veselie si uite asa taiem salarii ,pensii ,ajutoare sociale

    raspunde comentariului
  • Ipse

    10 februarie 2016 17:20

    Si pasarica de Medelinsic,e nevinovat !!Ca toti cei care acum sunt la beci !

    raspunde comentariului
  • berceanu emil

    10 februarie 2016 17:16

    astia se credeausi se cred intangibili. in 2012, TALHARII de la psd si pnl, care de 5 ani erau ASOCIATI intr-o SECTA DE INFRACTORI numita usl, au schimbat ILEGAL guvernul BOC, doar ptr. a scapa de TRAIAN BASESCU. a fost singurul scop ptr. care au dat acea LOVITURA DE STAT. de aproape 4 patru ani, milioane de romani suporta consecintele TALHARIEI acestor BORFASI! sta datorit faptului ca vreo cateva milioane de spalati pe creiere le-au asigurat BANDITILOR din usl asociatii o majoritate de peste 70 in parlament, ceea ce le-a dat acestor BANDITI siguranta ca pot fura linistiti.

    raspunde comentariului
  • actiunea DNA se extinde

    10 februarie 2016 17:07

    ca pomana tz.iganeasca..

    raspunde comentariului
  • preda-te paganini

    10 februarie 2016 15:43

    astazi nu ratati glontul daca nu-l executati pe Ceausescu.

    raspunde comentariului
  • Stoian Gheorghe

    10 februarie 2016 15:30

    Doar sunt de aceeasi etnie !

    raspunde comentariului
  • din ciclul: rromul si igiena

    10 februarie 2016 13:20

    aici, rromul cu staif si spalatul de bani..

    raspunde comentariului
  • Grigore

    10 februarie 2016 11:24

    Deputat PSD si reprezentant al rrrromilor! Doua domenii , doua entitati care se potrivesc perfect in aptitudini si traditii , mancatzash....

    raspunde comentariului
  • Grigore

    10 februarie 2016 11:24

    Deputat PSD si reprezentant al rrrromilor! Doua domenii , doua entitati care se potrivesc perfect in aptitudini si traditii , mancatzash....

    raspunde comentariului
anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook