9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialMădălina Dobrovolschi anunță personalitățile care vor elabora Proiectul de Țară, cerut de...

Mădălina Dobrovolschi anunță personalitățile care vor elabora Proiectul de Țară, cerut de președintele Iohannis

Fiecare partid parlamentar a desemnat câte doi reprezentanți care vor fi membri în Comisia prezidențială pentru elaborarea Proiectului de Țară, a anunțat marți purtătorul de cuvânt al Președinției, Mădălina Dobrovolschi.

Prima ședință a Comisiei va avea loc în perioada imediat următoare și va fi prezidată de Klaus Iohannis. Ulterior, doi consilieri prezidentiali vor coordona lucrările comisiei. Este vorba despre Leonard Orban și Cosmin Marinescu. Alături de reprezentanții nominalizați de partidele politice, din comisie va face parte și un reprezentant al Guvernului Cioloș, precum și zece personalități independente.

Cei zece membri independenți sunt: Cristian Popa — fost viceguvernator al BNR și fost vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții, Dan Dungaciu — sociolog și geopolitician, președinte al Fundației Mării Negre, Gabriel Drăgan — profesor universitar la ASE și director general al Institutului European din România, Ioan-Aurel Pop — academician și rector al Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, Gheorghe Oprescu — profesor universitar la Universitatea Politehnică București și fost președinte al Consiliului Concurenței,Lucian Croitoru — consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR, Vasile Pușcaș — istoric și profesor la Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca și fost negociator-șef al României pentru aderarea la UE, Cristian Pârvulescu — politolog și președinte al Asociației "Pro Democrația", Valentin Lazea — economist-șef al Băncii Naționale a României și Iulian Chifu — fost consilier prezidențial, analist de politică externă și profesor la SNSPA București.

Din partea Guvernului a fost nominalizat Vasile Iuga — senior advisor la PwC.

PSD i-a nominalizat pentru această comisie prezidențială pe deputatul Viorel Ștefan și pe fostul ministru al Fondurilor Europene Marius Nica.

De la PNL în comisie fac parte Ene Dinga — fost ministru al Integrării Europene, cercetător științific la Academia Română și Adrian Ciocănea — profesor universitar la Universitatea Politehnică București și fost ministru al Economiei.

UDMR îi trimite în comisia prezidențială pe europarlamentarulWinkler Gyula și pe deputatul Attila Korodi, fost ministru al Mediului, iar grupul minorităților naționale — pe liderul grupului,Varujan Pambuccian, și pe deputatul Ovidiu Ganț.

ALDE este reprezentat de Cosmin Cristian — fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și de fostul parlamentar Radu Cojocaru, iar PMP de europarlamentarul Siegfried Mureșan și de Lucian Alexandru Curtu — decan al Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere de la Universitatea Transilvania din Brașov.

Comisia prezidențială va întocmi un document politic care ar urma să fie redactat în formă finală în a doua jumătate a lui 2017, când se împlinesc 10 ani de la aderarea Romaniei la UE.

 "Domnul președinte Klaus Iohannis crede că e necesar un proiect de țară care să fie o viziune despre cum ar trebui să arate România pe termen mediu, pe termen lung. Va fi un document politic, cu obiective, ținte clare care să arate ce linii de modernizare trebuie să urmeze România în perioada imediat următoare", a adăugat Mădălina Dobrovolschi.

Potrivit acesteia, Proiectul de Țară va arăta "ce nivel de ambiții trebuie să avem, care e locul și rolul nostru în UE".

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă