11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialMădălina Manole, în sms-ul de adio: Cei din jurul meu nu au...

Mădălina Manole, în sms-ul de adio: Cei din jurul meu nu au nici o vină

Cântăreaţa Mădălina Manole, care a murit miercuri după ce a băut pesticid, şi-a justificat sinuciderea, în sms-ul de adio trimis chiar pe telefonul ei, prin faptul că nu se mai suportă fizic, adăugând că oamenii din jurul ei “nu au nicio vină”, potrivit NewsIn.

“Îmi cer scuze faţă de toţi cei pe care îi rănesc şi care ştiu că mă iubesc foarte mult. Îmi cer scuze de la Puiu (soţul artistei – n.r.). Îmi pare rău, dar nu mă mai suport fizic. Cei din jurul meu nu au nicio vină. Îmi cer scuze şi de la copilul meu, Petru, îngeraşul vieţii mele, pe care îl iubesc foarte mult”, a scris ea în mesaj, potrivit unor surse judiciare.

Pesticidul din care a băut Mădălina Manole în noaptea de marţi spre miercuri şi care, cel mai probabil, i-a provocat moartea se numeşte Furadan. Un singur mililitru din această substanţă poate fi fatal dacă este ingerat, spun medicii toxicologi. Pentru că face parte din grupa 1 de toxicitate, Furadanul nu poate fi comercializat. Cu toate acestea, pesticidul se găseşte în cele mai multe gospodării de la ţară.

Sticla de pesticid din care a băut Mădălina Manole şi care i-a provocat moartea a fost găsită, miercuri, de anchetatori în baia din casa cântăreţei, aproape de locul decesului, au declarat surse din rândul procurorilor. De asemenea, în jurul gurii artistei ar fi existat urme ale substanţei.

Pesticidul pe care l-a băut Mădălina Manole era ţinut într-o sticlă de un litru, pe care era inscripţionat “pesticid”. Sticla a fost găsită în baie, iar corpul neînsufleţit al solistei în holul de lângă baie, în apropiere, unde era şi un pahar, din care se presupune că artista a băut substanţa toxică.

La momentul sinuciderii, în casa Mădălinei Manole din Otopeni se aflau soţul, soacra acesteia şi copilul în vârstă de un an. Purtătorul de cuvânt al Parchetului Capitalei, Bogdan Staicu, a declarat că autopsia va clarifica pe deplin cauzele decesului.

Mădălina Manole a fost găsită decedată, miercuri dimineaţa, de soţul său, în locuinţa din Otopeni. Incidentul a fost anunţat de acesta la 112 în jurul orei 6.30, însă medicii sosiţi de urgenţă nu au mai putut-o salva pe cântăreaţă.

Artista s-a născut la 14 iulie 1967 în Vălenii de Munte. Şi-a făcut debutul muzical la vârsta de 15 ani, iar în anul 1991 a obţinut discul de aur pentru albumul „Fată dragă”.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă