28.8 C
București
marți, 23 iunie 2026
AcasăSpecialMAE: Declaraţiile privind renegocierea tratatelor UE pentru a permite expulzarea, îngrijorătoare

MAE: Declaraţiile privind renegocierea tratatelor UE pentru a permite expulzarea, îngrijorătoare

MAE transmite că a luat notă „cu neplăcută surprindere” de declaraţiile deputatului francez Philippe Meunier privind renegocierea tratatelor cu UE pentru a permite expulzarea românilor fără venituri, considerând „îngrijorătoare” astfel de declaraţii la adresa cetăţenilor unui alt stat membru, transmite Mediafax.

„Ministerul Afacerilor Externe a luat notă cu neplăcută surprindere de declaraţiile deputatului francez Philippe Meunier privind renegocierea tratatelor cu Uniunea Europeană pentru a permite expulzarea românilor fără venituri. Ministerul Afacerilor Externe consideră îngrijorătoare astfel de declaraţii la adresa cetăţenilor unui alt stat membru şi în totală contradicţie cu valorile şi principiile europene. De altfel, Ambasadorul României la Paris, Bogdan Mazuru, a transmis deja o scrisoare deputatului francez Philippe Meunier, prin care îşi exprimă dezacordul cu privire la declaraţiile profund discriminatorii, cu caracter xenofob, care contravin, în totalitate, valorilor şi normelor europene şi relaţiilor dintre statele membre UE”, se arată într-un comunicat al MAE.

Ministerul de Externe reiterează necesitatea „respectării ferme” a principiului liberei circulaţii a persoanelor în Uniunea Europeană şi a libertăţii de stabilire pentru toţii cetăţenii europeni.

Deputatul Philippe Meunier, secretarul naţional al UMP pentru libertăţi publice, a declarat sâmbătă că preşedintele François Hollande ar trebui să ceară o renegociere a tratatelor europene” cu scopul de a „permite expulzarea românilor fără resurse”, relatează Le Parisien în pagina electronică.

Potrivit publicaţiei, reprezentantul Dreptei Populare (aripa dreaptă a UMP), ales în Rhône, scrie, într-un comunicat, că locuitorii din acest departament „şi din centrele urbane franceze atinse de acest flagel, cer Guvernului să îşi asume responsabilităţile pentru a pune capăt acestor mahalale, acestei cerşetorii agresive şi unui mare număr de spargeri şi furturi”.

„François Hollande trebuie să ceară Europei o renegociere a tratatelor pentru a permite expulzarea românilor fără resurse de pe teritoriul nostru naţional”, îndeamnă Meunier, potrivit publicaţiei franceze.

În prezent, cetăţenii României, ţară care face parte din UE, nu pot să fie expulzaţi de pe teritoriul unui stat membru UE.

Meunier a declarat pentru AFP că poziţia sa este cea a candidatului Nicolas Sarkozy, care a propus o revizuire a tratatelor în decurs de un an după alegerile prezidenţiale.

În ultimele zile, o serie de tabere ilegale de romi din Franţa au fost evacuate, iar câteva zeci dintre locuitorii acestora au plecat de la Lyon în România, după ce au primit sume de bani în cadrul unui ajutor umanitar pentru repatriere, potrivit Le Parisien.

Cele mai citite

Adrian Veștea, după eșecul votului de învestire: „Eu știu că ne-am făcut datoria”

Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat, după ce Parlamentul a respins în noaptea de luni spre marți solicitarea de învestire a Cabinetului său, că...

România a primit 2,25 miliarde de euro din PNRR. Banii vor acoperi plăți scadente

România a încasat marți 2,25 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după ce Comisia Europeană a autorizat cea de-a...

George Simion: Fără AUR nu se poate. Liderul formațiunii avertizează asupra costurilor excluderii partidului de la guvernare

Liderul AUR, George Simion, a declarat marți, după discuțiile avute la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că refuzul PSD de a accepta AUR...
Ultima oră
Pe aceeași temă