11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialMafia imobiliară distruge Stațiunea Pomicolă Cluj

Mafia imobiliară distruge Stațiunea Pomicolă Cluj

 

Angajații Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă din Cluj au organizat ieri un protest, la intrarea în unitate. Oamenii spun că nu și-au mai luat salariile de 18 luni, pentru că situația juridică a Stațiunii este neclară, iar în acest moment ei nu știu dacă această unitate de cercetare se află în subordinea Ministerului Agriculturii sau în cea a Ministerului Educației.

”Am și uitat de când nu ne-am mai luat salariile. Cum trăim? Păi, lucrează soția și mai primim ajutor din partea părinților”, spune un cercetător de aproximativ 40 de ani. ”Nu am mai luat salariile de 18 luni. Nu știm care va fi viitorul stațiunii”, spune o cercetătoare care a adunat mai mult de 20 de ani de activitate.

Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă din Cluj mai are 28 de angajați. Ei sunt nevoiți să își desfășoare activitatea în condiții improprii. Clădirile în care funcționează această unitate nu mai au încălzire din anul 2006. Aparatura și mobilierul cercetătorilor sunt foarte vechi. Și cu toate acestea, Stațiunea Pomicolă din Cluj se menține în elita cercetării românești.

Cercetătorii clujeni au creat peste 150 de soiuri de arbori fructiferi, precum mărul, părul, cireșul sau vișinul, sau de arbuști fructiferi, precum coacăzul negru. Aceste soiuri sunt perfect adaptate condițiilor pedoclimatice din Transilvania, ceea ce le oferă rezistență mare, precum și o productivitate sporită față de hibrizii de import. Cercetătorii clujeni au creat și peste 60 de soiuri de trandafiri, dintre care 45 omologate după anul 1989. Nucleele genetice ale acestor soiuri de pomi, arbuști și flori se află pe cele 168 de hectare – câte se mai află în administrarea stațiunii de cercetare. Însă tocmai această bogăție reprezintă și blestemul stațiunii.

Blestemul pământului

Surse din mediul universitar spun că proprietățile imobiliare ale Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă ar fi intrat în vizorul mafiei imobiliare, de aceea această unitate de elită a cercetării științifice românești este lăsată să moară câte puțin în fiecare zi. Miza afacerii ar fi de minim 100 de milioane de euro, sumă calculată la cel mai mic preț oferit în zonă, de 55 de euro pentru un metru pătrat. La valoarea de 92,4 milioane de euro a terenului mai trebuie adăugată și cea a clădirilor aflate în patrimoniul stațiunii. Datoriile totale ale acestei unități sunt de aproximativ 2,6 milioane de euro. Însă nici acestea nu ar mai fi trebuit să existe, spune fostul deputat Mircia Giurgiu, membru în perioada 2004 – 2012 în Comisia pentru Agricultură a Camerei inferioare a Parlamentului.

 ”Am inițiat un proiect de lege, care a fost susținut și de ministrul de atunci al Agriculturii, domnul Valeriu Tabără, prin care datoriile acestei unități de cercetare erau șterse. Stațiunea trebuia să treacă în subordinea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, după modelul aplicat cu succes în cazul Stațiunii de Cercetări Agricole Turda. Proiectul de lege a fost adoptat și publicat în Monitorul Oficial, însă niciodată nu a fost pus în aplicare”, spune Mircia Giurgiu. Faptul că stațiunea de cercetare din Cluj are în continuare datorii o face neeligibilă pentru proiectele europene, care ar aduce sume însemnate în contul unității și care ar transforma-o dintr-o cenușăreasă într-o stațiune cu performanțe internațio­nale. De asemenea, un eventual faliment al stațiunii de cercetare ar însemna dispariția unora dintre cele mai valoroase soiuri românești și acapararea pieței românești de către importatori.

În prezent, stațiunea de cercetare din Cluj dispune de venituri realizate din vânzarea de material săditor, de flori și de fructe care ar acoperi cea mai mare parte a cheltuielilor curente, dar care nu pot asigura plata datoriilor istorice, de care alte stațiuni de cercetare au scăpat prin ștergerea datoriilor, după modelul Legii 45/2009 inițiate de fostul deputat clujean Mirica Giurgiu.

Cercetătorii științifici sunt exasperați de reaua-credință a autorităților

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă