12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialMaghiarii şi romii, cele mai numeroase minorităţi etnice din România

Maghiarii şi romii, cele mai numeroase minorităţi etnice din România

Maghiarii şi romii compun cele mai numeroase minorităţi etnice din România, reprezentând 6,5 şi, respectiv, 3,2 la sută din populaţia stabilă a României, conform rezultatelor provizorii ale recensământului din 2011, potrivit Mediafax.

“La recensământul din octombrie 2011, înregistrarea etniei s-a făcut pe baza liberei declaraţii a persoanelor recenzate, respectându-se, astfel, dreptul fundamental al fiecărui individ de a-şi declara în deplină libertate şi fără niciun fel de constrângere apartenenţa etnică”, precizează Institutul Naţional de Statistică (INS) într-un comunicat de presă de joi.

Conform rezultatelor recensământului, din totalul populaţiei stabile, 16.870.000 de persoane, reprezentând 88,6 la sută din total, s-au declarat români.

Populaţia de etnie maghiară a fost la recensământ de 1.238.000 de persoane, iar numărul celor care s-au declarat romi a fost de 619.000 de persoane.

Alte etnii cu mai mult de 20.000 de reprezentanţi declaraţi la recensământul de anul trecut au fost ucrainenii – 51.700 de persoane, germanii – 36.900, turcii – 28.200, ruşii lipoveni – 23.900 şi tătarii, în număr de 20.500.

În Bucureşti, românii sunt majoritari într-o măsură covârşitoare: 96,6 la sută. În alte 26 de judeţe, românii sunt majoritari cu o pondere de peste 90 la sută, iar în alte 13 cu peste 52,6 la sută.

Cele două judeţe în care românii nu sunt majoritari conform recensământului sunt Harghita şi Covasna, dominate de maghiari cu 84,8 la sută şi, respectiv, 73,6 la sută.

Alte judeţe cu o pondere importantă a maghiarilor în totalul populaţiei sunt Mureş, cu 37,8 la sută, Satu Mare, cu 34,5 la sută, Bihor, cu 25,2 la sută şi Sălaj, cu 23,2 procente.

Cei mai mulţi romi declaraţi se află în judeţul Mureş, 8,8 la sută din locuitorii acestuia.

Romii se întâlnesc într-o proporţie relativ mai mare, de peste 6 la sută din populaţia stabilă, şi în judeţele Călăraşi (8,1 la sută), Sălaj (6,9 la sută) şi Bihor (6,1 la sută).

Aproape trei sferturi din persoanele de etnie germană se regăsesc în judeţele Timiş, Satu Mare, Sibiu, Braşov, Caraş-Severin şi Arad.

Circa 90 la sută dintre persoanele de etnie turcă au fost înregistrate în judeţele Constanţa şi Tulcea, dar şi în Bucureşti, unde trăiesc 24.000.

Populaţia României a scăzut cu peste 2,6 milioane, de la 21.680.974 la 19.042.936 de persoane, potrivit rezultatelor provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2011.

Conform datelor recensământului din 2002, populaţia României era de 21.680.974 de locuitori.

Populaţia din statisticile curente la 1 iulie 2011 este de 21.354.396, a precizat INS.

Cele mai citite

Gata cu gătitul. Liviu Dragnea trece la treburi serioase și își deschide o afacere în domeniul comerţului cu ridicata de material lemnos

Conform informațiilor obținute de Economica.net din Monitorul Oficial, fostul politician Liviu Nicolae Dragnea a înființat recent firma LND Trading. Această companie este controlată de...

Iohannis, mesaj transmis cu prilejul Sărbătorii de Pesah

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 22 aprilie 2024, un mesaj cu ocazia Sărbătorii de Pesah. "Cu prilejul sărbătorii de Pesah, adresez urări de...

Jaqueline Cristian, la un meci de calificarea pe tabloul principal de la Madrid

Jaqueline Cristian a învins-o în două seturi pe americanca McCartney Kessler, scor 7-6, 6-4, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu...
Ultima oră
Pe aceeași temă