20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialMarin Moraru va fi înmormântat, miercuri, la Cimitirul Belu

Marin Moraru va fi înmormântat, miercuri, la Cimitirul Belu

Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului Marin Moraru va fi depus, luni seară, la Biserica Colțea din Capitală. Marți, la ora 11.00, sicriul urmează să fie depus la Sala Mare a Teatrului Național din Bucureșt, iar înmormântarea va avea loc miercuri, în jurul orelor prânzului, la Cimitirul Belu, pe Aleea Artiștilor, potrivit Agerpres.

 

Actorul Marin Moraru a murit, duminică, la Spitalul Elias din Capitală, la vârsta de 79 de ani.

Citește și:  A murit actorul Marin Moraru

Marin Moraru s-a născut la data de 31 ianuarie 1937 în orașul București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” în anul 1961, la clasa profesor Dina Cocea, având ca examen de diplomă rolul Agamiță Dandanache din piesa O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale. După absolvirea facultății, a activat ca actor pe scenele de la Teatrul Tineretului (1961-1964), apoi la Teatrul de Comedie (1965-1968), la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” (1968-1971) și laTeatrul Național „Ion Luca Caragiale” (1971-1974).

După o perioadă în care a predat în calitate de conferențiar universitar la I.A.T.C. București (1974-1980), s-a reîntors în anul 1980 la Teatrul Național „I.L. Caragiale”, unde este actor și în prezent. Din anul 2002 este societar de onoare al Teatrului Național din București.

Piese de teatru

„Pigulete plus cinci fete” de C. Bratu; „Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri; „Ocolul Pământului” de P. Kohout; „Umbra” de E. Swartz; „Troilus și Cresida” de W. Shakespeare; „Capul de rățoi” de George Ciprian; „D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale; „Nepotul lui Rameau” de Diderot; „Transplantarea inimii necunoscute” de A. Marodin; „Leonce și Lenav” de G. Buchner; „Un fluture pe lampă” de Paul Everac; „Trei frați gemeni din Veneția” de A. Mattiuzzi; „Ultima oră” de Mihail Sebastian; „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale; „Romulus cel Mare” de Friedrich Dürrenmatt; „Gaițele” de Alexandru Kirițescu; „Fundația” de Valeho; „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale; „Așteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett; „Harap Alb” de Radu Ițcuș; „Azilul de noapte” de Maxim Gorki; „Take, Ianke și Cadîr” de Victor Ion Popa; „Crimă pentru pământ”, dramatizare de Gr. Gonța după romanul omonim de Dinu Săraru; „Egoistul” de Jean Anouilh; „Femeia îndărătnică” de W. Shakespeare; „Piscina de la miezul nopții” de Peter Karvas.

Citește și: Marin Moraru a fost un actor excepțional și un om cu un suflet foarte larg, spun colegii lui

Filmografie

„Haiducii” (1966); „Un film cu o fată fermecătoare” (1966); „Maiorul și moartea” (1967); „Răzbunarea haiducilor” (1968); „Felix și Otilia” (1972) – dublaj de voce Costache Giurgiuveanu; „Filip cel Bun” (1974); „Un comisar acuză” (1974) – comisarul Ghiță Petrescu; „Un zâmbet pentru mai târziu” (1974); „Actorul și sălbaticii” (1975) – majordomul Vasile; „Elixirul tinereții” (1975); „Toamna bobocilor” (1975) – Toderaș; „Operațiunea Monstrul” (1976) – Corneliu; „Tufă de Veneția” (1977); „Iarna bobocilor” (1977) – Toderaș; „Concurs” (1982); „Faleze de nisip” (1982); „Ringul” (1984) – Tom; „Zbor periculos” (1984); „Masca de argint” (1985) – Boier Vâlcu; „Vară sentimentală” (1986); „Cuibul de viespi” (1986); „Chirița în Iași” (1987); „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1988); „Inimă de țigan” (2007) – Cristofor; „Regina” (2008) – Cristofor; „Iubire și Onoare” (2010) – Mohamed; „Pariu cu viața” (2011) – Doctorul Crăciun; „O noua viata” (2014) – Bunicul Ancăi.

 

Cele mai citite

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...

Accident suspect în apele teritoriale românești. O navă dinspre Ucraina a ciocnit un alt vas dar și-a continuat drumul până în Bulgaria

O navă care plecase din Ucraina, purtând pavilionul Insulelor Comore, a ciocnit un vas sub pavilionul Tanzaniei, în apele teritoriale românești, în dreptul orașului...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...
Ultima oră
Pe aceeași temă