12.8 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialMărturia cutremurătoare a unei asistente, despre incendiul din Colectiv: Tinerii desfigurați urlau...

Mărturia cutremurătoare a unei asistente, despre incendiul din Colectiv: Tinerii desfigurați urlau să îi iau

O nouă mărturie tulburătoare a unei martore la incendiul din clubul Colectiv a apărut în spațiul public. O asistentă cu 22 de ani de experiență, care lucrează la Serviciul de Ambulanță, a rememorat, pe Facebook, noaptea incendiului. 

Femeia, pe nume Violeta Maria Naca, a scris că ”era ca un coșmar. Mergeau, urlau, se târau. Tineri desfigurați. Urlau mulți. Eram două salvări. Una dintre victime, erau o tânără, rănită grav. Țipa la mine să venim mulți. Mă implora. Spunea că sunt 300 de tineri, arși, călcați în picioare. Am implorat plângând pe cei de la dispecerat că sunt sute de oameni arși. Plângeam. Săreau arși pe mine, urlau. Voiau să intre mulți în ambulanțe. Și nu puteam să plecăm cu fata rănită grav. Nu se dădeau din drum. Abia atunci s-a dezlănțuit coșmarul. Au venit alți patru grav răniți. Izbeau în mine. În salvare. Le curgea pielea, carnea. Acum plâng. Urlau să îi iau, să nu îi las în urmă. Am implorat dispeceratul să aducă mai multe ambulanțe, că e haos. Să vină poliția. Rupeau jacheta de pe mine”. 

Citește și: INCENDIUL din clubul Colectiv din București. Trei zile de doliu național, în memoria celor 27 de morți. Primele măsuri, declarații și mărturii. NOI IMAGINI

Asistenta a mai spus că oamenii trăgeau de doctori, implorând să fie salvați. 

”Am urme de piele arsă, pe mine, pe echipament. Pompierul șef plângea în hohote. Era în șoc. Țipa: De ce, Doamne?. Tânără arsă nici nu mai avea haine pe ea. Apoi am intrat urlând la Colțea, cu patru răniți grav. Țipam să vină toți doctorii, că e carnagiu. Toată lumea era în stare de șoc. AM VĂZUT IADUL! Doi doctori de la echipaje au rămas la fața locului. Erau șase tineri, jos pe borduri, în stop cardiorespirator. Șoferul din echipaj a resuscitat oameni ore în șir până i-a crescut tensiunea și i-a țâșnit sângele pe nas. Mai era un copil de doar 16 ani! 16 ani! A plâns echipajul la resuscitarea lui. Nu se îndurau. Apoi l-au adus pe fratele lui, pe brațe, la mine. Era grav, era ars tot. Avea ochii umflați și roșii, plângea. Întreba: Sunt rău? E grav?”. 

Citește și: Incendiul din Colectiv. Mărturie a unei supraviețuitoare: În spatele meu, s-au călcat în picioare. După ce am ieșit afară, am auzit o bubuitură înfundată

27 de persoane au murit, vineri noaptea, în incendiul din clubul Colectiv. Printre morți, se numără și doi chitariști ai trupei care își lansa albumul în acea seară. Guvernul a decretat trei zile de doliu național, începând de sâmbătă. Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, va instrumenta dosarul. 

Citește și: INCENDIUL din Colectiv – O nouă mărturie din INFERN: Toată lumea era disperată, ieşeau oameni arşi sau în stare de şoc

 

 

 

Cele mai citite

Declarațiile lui David Popovici, după ce a cucerit patru medalii de aur la Naţionalele de la Otopeni

După ce a cucerit patru medalii de aur la Campionatele Naţionale de înot pentru seniori, tineret şi juniori de la Otopeni, David Popovici a...

Jurnalismul european reflectă provocările societății contemporane: Abuzuri, Traume și Sănătate Mentală

În cadrul celei de-a 12-a ediții a European Press Prize, 25 de povești din cinci categorii au fost nominalizate, din care mai mult de...

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...
Ultima oră
Pe aceeași temă