15.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialMedicii care au lucrat suplimentar în urma incendiului de la Colectiv vor...

Medicii care au lucrat suplimentar în urma incendiului de la Colectiv vor fi recompensaţi

Premierul Dacian Cioloş a anunţat, sâmbătă, că Ministerul Sănătăţii va elabora un act normativ care va permite plata orelor suplimentare pentru personalul medical care a acordat îngrijiri victimelor de la clubul Colectiv.

"Ministerul Sănătăţii urmează să vină cu un act normativ pentru a putea plăti orele suplimentare medicilor care în acea perioadă foarte intensă nu au mai calculat timpul pe care l-au petrecut în spitale şi mi se pare normal să-i recompensăm aşa cum se cuvine şi cum prevede legea", a spus Cioloş, la finalul unei şedinţe informale cu membrii Guvernului.

Totodată, el a spus că printr-un alt act normativ se va asigura baza legală care va permite acoperirea cheltuielilor de deplasare la spitale din UE sau din afara UE a victimelor şi aparţinătorilor acestora care solicită un astfel de ajutor financiar.

Dacian Cioloş i-a mai cerut ministrului de resort să monitorizeze situaţia pacienţilor care au suferit în urma accidentului de la clubul Colectiv şi să-l informeze periodic.

"Am cerut ministrului Sănătăţii să continue să urmărească foarte atent situaţia persoanelor care au suferit arsuri şi anumite consecinţe de sănătate în urma accidentului de la Colectiv şi să am o informare periodică atât în privinţa evoluţiei situaţiei celor care sunt internaţi în ţară, cât şi a celor internaţi în străinătate", a spus Cioloş.

Cele mai citite

Guvernul discută Programul Național de Reformă pe anul 2024

Guvernul Ciolacu are pe ordinea de zi a ședinței din 9 mai 2024 un Memorandum pentru "Aprobarea Programului Național de Reformă 2024", elaborat conform...

Rusia – Ucraina, ziua 785. Leo Docherty, ministrul britanic al Apărării: Trebuie să privim războiul din Ucraina în termeni de ani, nu de luni

Ministrul Apărării al Marii Britanii, Leo Docherty, avertizează că actualul război dintre Rusia și Ucraina trebuie privit "în termeni de ani, nu de luni". Oficialul...

O anvelopă a unui avion Boeing 737 a explodat la aterizarea pe un aeroport din sudul Turciei

O anvelopă din faţă a unui avion Boeing 737 al Corendon Airlines a explodat joi la aterizare pe un aeroport din sudul Turciei, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă