18.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialMehedinți: Aproximativ 100 de familii, afectate de o alunecare de teren

Mehedinți: Aproximativ 100 de familii, afectate de o alunecare de teren

Locuitorii unui sat din județul Mehedinți au rămas izolați, după ce drumul de acces a fost avariat de o alunecare de teren, informează Agerpres.

Astfel, cele aproximativ 100 de famili din localitatea Oprănești vor fi sprijinite cu alimente și apă potabilă, până până când artera de circulaţie va fi refăcută, iar locuitorii vor putea să se aprovizioneze de la Drobeta Turnu Severin, municipiu situat a 15 kilometri depărtare, a anunțat directorul Crucii Roşii Mehedinţi, Elena Coardă.

„Cu ajutorul Poliţiei de Frontieră şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Mehedinţi ne vom deplasa la populaţia de aici şi îi vom acorda sprijinul necesar”, a precizat Coardă. 

Potrivit acesteia, au fost făcute deja 150 de pachete cu alimente, acestea conţinând apă, ulei, făină, pâine, conserve, paste făinoase, care vor fi donate persoanelor vârstnice, cu probleme de sănătate. 

Satul Oprăneşti a fost afectat în urma prăbuşirii, marţi, 24 mai, a drumului judeţean 607 A (kilometrul 9+080) şi a drumului comunal 17 A care face legătura cu acesta, traficul rutier în zonă fiind închis pe o durată nedeterminată. 

Cele mai citite

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă