13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialMehedinţi: Un poliţist, anchetat pentru că a purtat uniformă la o petrecere

Mehedinţi: Un poliţist, anchetat pentru că a purtat uniformă la o petrecere

Şeful postului de Poliţie dintr-o comună din Mehedinţi este vizat într-o anchetă a Serviciului de control intern al Poliţiei Judeţene Mehedinţi, după ce a fost filmat în timp ce cânta muzică populară, la microfon, la o petrecere de majorat, îmbrăcat în uniforma de serviciu, relatează Mediafax. 

Potrivit unor localnici din comuna Gogoşu, imaginile cu şeful Postului de Poliţie au fost filmate la o petrecere de majorat a unui tânăr din localitate, organizată în incinta Căminului Cultural. În imagini, poliţistul stă mai întâi la masă şi mănâncă împreună cu un alt coleg de la Postul de Poliţie pe care îl conduce. Ulterior, agentul şef adjunct Ilie Gheorghe ia microfonul şi cântă o melodie din folclorul mehedinţean.

Citeşte şi: Poliţia Locală din Galaţi a primit drapelul de luptă

Imaginile au fost făcute publice de către cel care le-a filmat, iar superiorii agentului au început o anchetă pentru a stabili dacă poliţistul se afla în timpul orelor de program şi cum a ajuns la petrecere în uniforma de serviciu.

Surse din cadrul Poliţiei Judeţene Mehedinţi au declarat că ancheta îl vizează şi pe colegul de serviciu al poliţistului, şi el aflat în uniformă la aceeaşi petrecere.

Agentul şef adjunct Ilie Gheorghe are o carieră de aproximativ 30 de ani în Poliţie, iar peste cinci luni ar urma să se pensioneze.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă