15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialMembri ai comisiei de licitație din Metrorex, cercetaţi de DNA pentru achiziţia...

Membri ai comisiei de licitație din Metrorex, cercetaţi de DNA pentru achiziţia de trenuri spaniole

Trei membri ai comisiei de licitație din Metrorex sunt cercetaţi penal de Direcția Națională Anticorupție, în legătură cu licitația de atribuire a acordului-cadru privind achiziția trenurilor de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon, de către firma spaniolă Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) SA Bilbao.

Astfel, procurorii anticorupţie fac verificări cu privire la posibila săvârşire a infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, potrivit unui răspuns oficial al DNA, la solicitarea Mediafax.

În acest dosar, vizați sunt Valeriu Picu, Gabriel-Constantin Sburlan şi Mihai-Marian Andronescu, membri ai comisiei de licitație din cadrul Societății Comerciale de Transport cu Metroul București Metrorex SA.

De asemenea, procurorii îl anchetează şi pe Ovidiu Băncescu, reprezentant al Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) SA Bilbao. El este suspectat de complicitate la abuz în serviciu, instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii și dare de mită.

“În perioada octombrie 2014 – martie 2015, suspecții Picu Valeriu, Sburlan Gabriel-Constantin și Andronescu Mihai-Marian, în calitate de membri ai comisiei de evaluare a ofertelor, privind procedura de achiziție publică pentru atribuirea acordului – cadru ‘Achiziţia de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon’, au contribuit la trucarea licitației având ca rezultat adjudecarea acesteia de către Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) SA Bilbao. Firma câştigătoare a subcontractat lucrările unei societăţi româneşti”, arată Direcţia Naţională Anticorupţie.

Conform sursei citate, la adjudecarea acestei licitații de către CAF SA Bilbao a contribuit și Ovidiu Băncescu, care l-a instigat pe Valeriu Picu să îi furnizeze informațiile vizând ofertele și condițiile celorlalte firme participante la licitație.

“Astfel, în aceeași perioadă, suspecții Picu Valeriu, Sburlan Gabriel-Constantin și Andronescu Mihai-Marian, în calitate de membri ai comisiei de licitație, au furnizat informații reprezentanților CAF Bilbao, având ca rezultat vicierea gravă a procedurii și semnarea, de către CAF Bilbao, a procesului-verbal de adjudecare a licitației”, susţin procurorii anticorupţie.

Totodată, în perioada 15 – 18 februarie, suspecții cei trei membri ai comisiei de licitaţie din Metrorex au acceptat o călătorie în Spania, la sediul fabricii CAF din Beasain, plătită de CAF SA Bilbao, aceasta fiind intermediată de către suspectul Băncescu, iar ulterior, Picu a încasat de la reprezentantul firmei spaniole contravaloarea unor servicii de traducere, la preț supraevaluat.

CNSC a suspendat soluţionarea contestaţiilor depuse de Alstom Transport şi Astra Vagoane Călători la licitaţia Metrorex pentru trenuri noi de metrou la magistrala Drumuul Taberei – Pantelimon, atribuită companiei spaniole CAF, până la terminarea anchetei DNA.

Totodată, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins, în 24 aprilie, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de către Metrorex.

La jumătatea lunii aprilie, CNSC a anunţat că a primit două contestaţii la licitaţia pentru achiziţia de trenuri noi la metrou şi că aşteaptă răspunsul DNA privind eventuale nereguli anchetate în legătură cu desfăşurarea procedurii organizate de Metrorex, contractul atribuit companiei CAF neputând fi semnat până la clarificarea situaţiei.

Astra Vagoane Călători, deţinută de omul de afaceri Valer Blidar, şi Alstom Transport, parte a grupului francez Alstom, au contestat, la finele lunii martie, la CNSC, licitaţia Metrorex.

“Autoritatea contractantă, în cazul nostru Metrorex, a solicitat suspendarea soluţionării cauzei de către CNSC deoarece există pe rolul DNA o plângere penală sau o cercetare sau o urmărire penală, cu privire la procedura de achiziţie publică în cauză. Noi am solicitat DNA să ne comunice dacă există sau nu începerea urmăririi penale. Când vom primi un răspuns, vom analiza şi ne vom pronunţa în consecinţă. Deocamdată nu ştim care va fi răspunsul”, a declarat la 15 aprilie, răspunzând unor întrebări pe această temă, preşedintele CNSC, Lehel-Lorand Bogdan.

Termenul de soluţionare a celor două contestanţii este de 20 de zile, dar procedura nu poate fi lansată în lipsa unui răspuns din partea DNA. Solicitarea către Direcţia Naţională Anticorupţie a fost transmisă înainte de sărbătorile de Paşte, a spus reprezentantul CNSC.

Licitaţia cu o valoare estimată de aproximativ 440 milioane euro, cu TVA, vizează achiziţia a minim 43 şi maxim 51 de trenuri pentru Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon, cu 258, respectiv 306 vagoane, printr-un acord-cadru cu până la patru contracte subsecvente.

Pentru acest contract, Metrorex a primit la 15 octombrie oferte din partea Astra Vagoane Călători (1,14 miliarde lei), Alstom Transport (322,2 milioane euro), CAF (309,3 milioane euro), CSR din China (272,3 milioane euro) şi Pesa din Polonia (1,5 miliarde lei). Sumele nu includ TVA.

Presa a relatat în martie că procurorii DNA au făcut percheziţii la Metrorex, fiind suspectate fapte de corupţie în cazul licitaţiei pentru cumpărarea trenurilor.

Metrorex anunţa în decembrie 2014 că amână până cel târziu în luna martie desemnarea câştigătorului contractului, din cauza “complexităţii ofertelor”.

La 10 martie, administratorul metroului bucureştean a comunicat că a finalizat etapa de evaluare a ofertelor, dar rezultatele finale, stabilirea câştigătorilor şi atribuirea contractelor de achiziţie publică vor fi comunicate printr-un anunţ de atribuire, publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, după expirarea termenelor de contestare sau soluţionare la CNSC.

Contractul estimat la 1,556 miliarde lei fără TVA va fi finanţat dintr-un credit extern de la BEI, garantat de stat, şi bani de la buget, potrivit anunţului de participare lansat la jumătatea anului trecut de Metrorex.

Luând în calcul valoarea estimată, contractul ar fi cel mai mare de acest tip încheiat până în prezent de Metrorex.

Metrorex a mai atribuit companiei spaniole Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF), în anul 2011, un contract în valoare de 97 milioane euro, pentru livrarea a 16 garnituri. Acordul a fost extins la finele anului trecut cu încă opt trenuri, cu un cost de 47 milioane de euro.

Cele mai multe trenuri ale Metrorex sunt produse de compania canadiană Bombardier.

Parcul de metrouri al Metrorex include şi mai multe trenuri vechi produse de Astra Arad.

Cu francezii de la Alstom, Metrorex a încheiat în 2003 un contract cu o durată de 15 ani pentru asigurarea serviciilor de mentenanţă a trenurilor.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...
Ultima oră
Pe aceeași temă