15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialMesajul lui Lazăr Comănescu de 1 Decembrie: Reafirm atașamentul României pentru principiile...

Mesajul lui Lazăr Comănescu de 1 Decembrie: Reafirm atașamentul României pentru principiile dreptului internațional, deschiderea către dialog, valorile multiculturalismului

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, reafirmă joi, cu prilejul Zilei Naționale, atașamentul României pentru principiile dreptului internațional, pentru promovarea respectului reciproc, a bunei înțelegeri, deschiderii către dialog și a valorilor multiculturalismului.

În mesajul său de 1 Decembrie, Comănescu arată că Ziua Națională a României "reprezintă un reper fundamental al identității poporului român, fiind, an de an, prilejul de aniversare a momentului istoric al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, realizate prin dragostea de țară, devotamentul, perseverența și sacrificiul înaintașilor noștri, care au făcut posibilă atingerea idealului suprem de unitate al națiunii române".

"Capacitatea de a furniza predictibilitate, încredere și stabilitate într-o regiune cu tensiuni și riscuri diverse profilează astăzi țara noastră ca partener respectat și credibil în cadrul Uniunii Europene și al NATO. În acest moment aniversar, la finalul unui an deosebit de complex, cu numeroase provocări la nivel internațional și regional, doresc să reafirm atașamentul României pentru principiile dreptului internațional, pentru promovarea respectului reciproc, a bunei înțelegeri, deschiderii către dialog, a valorilor multiculturalismului, care stau la baza profilului internațional al României și a acțiunii sale externe", afirmă ministrul Afacerilor Externe.

El subliniază că demersurile diplomației românești "vor continua la fel de hotărât pentru a consolida statutul țării noastre la nivel internațional, contribuția și prezența constantă a României la eforturile comune pentru o lume mai sigură și mai pașnică, pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor români, pentru a ne promova cultura, tradițiile și identitatea".

"În această zi aniversară, adresez mulțumirile mele și ale colegilor mei tuturor românilor din țară și din străinătate care, prin activitatea lor de zi cu zi, prin valorile care le călăuzesc viața, contribuie la progresul și promovarea României", mai afirmă Comănescu.

Cele mai citite

Curiozități despre Paștele Catolic: de la tradiții în Marea Britanie până la ouăle de ciocolată din Statele Unite.

Paștele catolic în 2024 se sărbătorește duminică, 31 martie. Iată 12 lucruri interesante despre Paștele Catolic: Fiecare copil din Marea Britanie primește în medie 8,8...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...
Ultima oră
Pe aceeași temă