9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialMetrorex amână deschiderea staţiilor Laminorului şi Străuleşti de pe magistrala patru. Noul...

Metrorex amână deschiderea staţiilor Laminorului şi Străuleşti de pe magistrala patru. Noul termen este prevăzut pentru primul trimestru al lui 2017

Metrorex amână pentru anul 2017 deschiderea staţiilor Laminorului şi Străuleşti, de pe magistrala patru, imediat după ce se va efectua verificarea pentru protecţia la incendiu, după cum a anunţat compania. Cele două staţii de metrou ar fi trebuit inaugurate pe 20 decembrie.

La începutul lunii decembrie 2016, Metrorex a demarat verificările în vederea recepţiei la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiţii  Magistrala 4 – Extinderea cu două noi staţii de metrou: Laminorului şi Străuleşti. Acestea sunt situate în partea de nord a Bucureştiului şi sunt aferente secţiunii Parc Bazilescu – Străuleşti, în lungime de 2,1 km.

Concluziile comisiilor de specialitate care au verificat lucrările au evidenţiat finalizarea tuturor  lucrărilor  de arhitectură, finisaje, lifturi şi escalatoare, cale de rulare, instalatii electrice şi sanitare, instalaţii PSI, instalaţii de ventilaţie, telefonie şi ceasoficare, acestea fiind în deplină stare de funcţionare, astfel încat probele tehnologice aferente instalaţiilor precum şi ale circulaţiei trenurilor să poată fi efectuate.

Întrucât la acest moment, nu au fost finalizate o serie de lucrări privind detecţia şi alarmarea la incendiu, astfel încât să fie asigurate în totalitate condiţiile de siguranţă şi confort a călătorilor, în perioada imediat următoare vor fi continuate testele de sistem şi de circulaţie a trenurilor, precum şi continuarea lucrărilor nefinalizate  pentru a putea fi create condiţiile de punere în funcţiune cu călători cât mai repede posibil (estimat în primul trimestru al anului 2017).

Circulaţia cu pasageri pe această secţiune va fi anunţată public dupa finalizarea probelor.

Cele mai citite

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....
Ultima oră
Pe aceeași temă