11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialMetroul din Drumul Taberei va fi deschis la jumătatea anului viitor. Lucrările...

Metroul din Drumul Taberei va fi deschis la jumătatea anului viitor. Lucrările la linia spre Aeroport nu vor fi gata până în 2020

Linia de metrou Drumul Taberei va fi funcțională abia la jumătatea anului 2017, a declarat directorul tehnic din Metrorex, Ionel Oprea. Totodată, el a precizat că este puțin probabil ca linia de metrou spre aeroportul „Henry Coandă” să fie gata până în anul 2020, informează Mediafax.

„În mod realist, lucrările la linia de metrou Otopeni nu pot începe mai devreme de un an, pentru că elaborarea documentaţiei tehnice durează un an. Cu mari, foarte mari eforturi materiale şi financiare s-ar mai putea atinge termenul 2020, însă, realist vorbind, este foarte puţin probabil să se ajungă până la aeroport până în 2020. Eu am propus încă de acum doi ani documentele, dar fiindcă nu s-au aprobat, eu am propus 2021 ca an de punere în funcţiune a acestei linii de metrou”, a declarat Ionel Oprea, directorul tehnic am Metrorex, în faţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Consiliul General al Capitalei (CGMB) a aprobat, joi, în unanimitate Proiectul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea Magistralei 6 de metrou, care urmează să conecteze, în subteran, Bucureştiul de aeroportul „Henry Coandă” din Otopeni.

„Această linie de metrou are 14 kilometri şi 12 staţii, din care nouă în Bucureşti şi trei în judeţul Ilfov. Magistrala 6 are peron comun cu Magistrala 4, la staţia 1 Mai, după care se dezvoltă către cartierul Pajura, deservind apoi zona de la bulevardul Expoziţiei, zona de la Gara Băneasa, zona comercială Băneasa, alte staţii sunt Washington, la Ambasada Americii, staţia Paris, la Şcoala Franceză, staţia Bruxelles, la linia de centură a Bucureştiului. În Ilfov avem trei staţii, la Primărie – Otopeni Centru, în zona Aqua Park – staţia I.C. Brătianu şi ultima staţie – Aeroport Otopeni”, a mai spus el.

Ionel Oprea a mai explicat că se vor săpa două tuneluri în paralel, cu o distanţă de cel puţin 500 de metri între ele şi urmează să fie cumpărate patru freze de săpat (TBM – Tunnel Boring Machine) care urmează să fie achiziţionate prin licitaţie. 

Cheltuielile proiectului ajung la un miliar de euro, în care sunt incluse și 55 de proprietăți private care ar urma să fie expropriate. „Magistrala 6 se va finanţa o treime din creditul japonez contractat în 2010, iar din cele două treimi rămase – 75% din fonduri europene şi 25% de la bugetul de stat”, a mai spus el.

Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...
Ultima oră
Pe aceeași temă