22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE. Mircea Băsescu a fost reținut, în dosarul de trafic de influență...

UPDATE. Mircea Băsescu a fost reținut, în dosarul de trafic de influență în care este implicat Bercea Mondial

UPDATE 3: Mircea Băsescu a fost reţinut, joi seară, de procurorii anticorupţie, după ce a fost audiat în dosarul în care fiul lui Bercea Mondial îl acuză de trafic de influenţă, conform unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Redăm comunicatul DNA:

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe o durată de 24 ore (începând de la data de 19.06.2014, ora 19.05 , până la data de 20.06.2014, ora 19.05) a inculpatului BĂSESCU MIRCEA, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influenţă.

În perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, inculpatul Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător, prin intermediar, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunţătorului, precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Concret, în ordonanța de reţinere se menţionează următoarele:

La începutul anului 2011, după ce față de tatăl denunţătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunţătorul i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă și în schimbul promisiunii că banii vor fi remiși mai departe lui Băsescu Mircea, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunţătorului și a altor cereri incidente în respectiva cauză.

Ulterior, pentru că tatăl denunţătorului nu a fost pus în libertate, denunţătorul i-a remis și suma de 350.000 de euro intermediarului, în același scop.

Intervalul în care denunţătorul i-a remis sume de bani intermediarului este cuprins între 20.02.2011 (data luării măsurii arestării preventive față de tatăl denunţătorului) și 22.02.2012 (data pronunțării hotărârii de condamnare la instanța de fond).

Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunţător intermediarului, Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influența pe care o are asupra magistraților, poate obține o soluție favorabilă pentru tatăl denunţătorului , adică va obține fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate. Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, persoana cu rol de intermediar și-a însușit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primit de la denunţător.

Inculpatului Băsescu Mircea i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, conformitate cu art. 309 din Codul de procedură penală.

Inculpatul Băsescu Mircea va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Bucureşti”.

UPDATE 2:  La intrarea în sediul DNA, Mircea Băsescu a declarat că "e treaba lui Bercea ce spune", informează Mediafax.

Fratele şefului statului a ajuns la DNA, cu maşina personală şi însoţit de un avocat, în jurul orei 17.40.

El şi-a făcut drum cu greu spre intrarea în sediul Direcţiei, în condiţiile în care a fost aşteptat de zeci de reporteri şi cameramani. "Măi, oameni buni, daţi-o-ncolo de treabă…", le-a spus Mircea Băsescu jurnaliştilor care au aglomerat drumul de la parcare la intrarea în DNA, astfel încât acesta a avut nevoie de câteva minute pentru a parcurge o distanţă de cel mult 30 de metri.

El nu a răspuns la nici una dintre întrebările jurnaliştilor, singurul comentariu fiind legat de afirmaţiile lui Bercea Mondial: "E treaba lui Bercea ce spune".

UPDATE 1: Mircea Băsescu a ajuns la DNA pentru a fi audiat de procurori în legătură cu dosarul de șantaj.

Mircea Băsescu a fost citat să se prezinte joi la DNA, în dosarul în care Florin Anghel a reclamat presupuse fapte de trafic de influenţă care ar fi fost comise de fratele preşedintelui. La audieri sunt aşteptaţi şi Bercea Mondial, soţia acestuia şi Marian Căpăţână, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.

Surse judiciare au declarat că Mircea Băsescu a fost citat să se prezinte joi, la ora 18.00, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a da declaraţii în dosarul deschis în urma plângerii formulate de Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial.

Procurorii DNA l-au citat şi pe Marian Căpăţână, acesta urmând să se prezinte la ora 17.00.
De asemenea, la ora 14.00 ar urma să fie aduşi la DNA, din penitenciarele în care sunt încarceraţi, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi soţia acestuia, Fănica Anghel.

Florin Anghel a depus în 13 iunie, prin avocatul său, Pavel Abraham, o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu, în care îl acuză pe acesta de trafic de influenţă, înşelăciune şi inducerea în eroare a organelor judiciare, în legătură cu dosarul în care fiul lui Bercea Mondial este acuzat de şantaj, mai scrie Mediafax.

Plângerea formulată de Florin Anghel a fost preluată de structura centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie de la DNA Constanţa.

Fiul lui Bercea Mondial a fost audiat marţi şi miercuri la DNA, după ce avocatul acestuia le-a dat procurorilor două înregistrări audio-video. Pavel Abraham arăta că înregistrările ar fi fost făcute în februarie 2012 sau 2013, acestea fiind "foarte compromițătoare".

Fiul şi ginerele lui Bercea Mondial, Florin Anghel şi Marius Constantin, cercetaţi într-un dosar de şantaj pentru că i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, 280.000 de euro, în caz contrar ameninţând cu dezvăluirea unor informaţii compromităţoare despre acesta şi familia sa, au anunţat, de mai multe ori în ultima perioadă, că vor face publice, prin intermediul avocatului, o serie de înregistrări audio şi video în legătură cu acest caz. Dosarul de şantaj este instrumentat de procurorii DNA Constanţa.

Mircea Băsescu a declarat, joi, că a vorbit cu fratele lui, preşedintele Traian Băsescu, de când a început acest scandal şi acesta este foarte supărat, precizând că el nu a luat niciun ban de la familia lui Bercea Mondial şi nu a încercat să intervină pentru eliberarea acestuia.

Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, a spus joi dimineață, când a ieşit din curtea casei sale, că președintele știa despre cazul lui Bercea Mondial, așa cum "știa toată țara" și că nu s-a intervenit la el pentru eliberarea acestuia.
"Este o mare eroare sau să-i spun răutate să amesteci preşedintele ţării într-o asemenea problemă (…) Este interpretarea lor că eu zic că preşedintele ştie. Preşedintele ştie despre un asemenea caz, cum să nu ştie. Ştia toată ţara şi să nu ştie preşedintele despre cazul Bercea Mondialu?", a spus Mircea Băsescu.

Întrebat dacă a vorbit cu fratele său de când a început acest scandal, Mircea Băsescu a spus: "Am vorbit, bineînţeles că este supărat, este foarte supărat. Este extraordinar de urât din partea postului Antena 3 că nu ne-a răspuns la telefon în timpul emisiunii şi că încerarcă să arunce, să amestece în mocirla asta creată de ei preşedintele ţării".

Cele mai citite

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...
Ultima oră
Pe aceeași temă