6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialMii de poliţişti, jandarmi şi pompieri, în alertă luni şi marţi

Mii de poliţişti, jandarmi şi pompieri, în alertă luni şi marţi

Peste 36.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri vor asigura ordinea şi liniştea publică, la nivel naţional, de vineri până luni, cu ocazia minivacanţei de Rusalii, a anunţat Ministerul Afacerilor Interne (MAI), informează Mediafax.

Potrivit MAI, începând de vineri şi până luni, 1 iunie, în toată ţara vor fi la serviciu peste 36.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri și poliţişti de frontieră.

Citeşte şi: Unde merg românii de Rusalii

“Principalele misiuni vizează menţinerea ordinii şi siguranţei publice la locurile de desfăşurare a manifestărilor cultural-artistice şi în zonele turistice, fluidizarea circulaţiei rutiere şi prevenirea accidentelor pe drumurile publice”, precizează reprezentanţii ministerului.

Aceştia vor fi concentraţi, în special, în zonele în care vor avea loc manifestări publice, în staţiunile turistice de la munte şi de pe litoral, dar şi pe trasee către aceste destinaţii.

Conform MAI, zilnic, vor acţiona aproximativ 21.000 de poliţişti, dintre care 3.000 de poliţişti rutieri, 8.300 de jandarmi, 4.400 de pompieri şi 800 de paramedici care vor lucra pe 270 de ambulanţe.

Şi efectivele Poliţiei de Frontieră au fost suplimentate, pentru asigurarea unui control rapid al documentelor la graniţă. Drept urmare, la punctele de trecere a frontierei vor fi, zilnic, la serviciu, în jur de 2.400 de poliţişti.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă