16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialAglomerație mare pe DN 1: mii de turişti petrec Paştele la munte

Aglomerație mare pe DN 1: mii de turişti petrec Paştele la munte

Drumul naţional 1 a început să se aglomereze, vineri după-amiază, pe Valea Prahovei, pe sensul de urcare către munte, unde se formează coloane de maşini în condiţiile în care mii de turişti se îndreaptă către staţiunile montane, unde vor petrece sărbătorile de Paşte, relatează Mediafax

DN 1 este aglomerat, vineri după-amiază, pe sensul de urcare către munte în zona oraşului Comarnic, unde se circulă în coloană cu o viteză medie de 40 – 50 de kilometri pe oră, dar şi în staţiunea Buşteni, de pe Valea Prahovei, unde coloana de maşini se întinde din Poiana Ţapului până în centrul oraşului Buşteni, pe acest tronson circulându-se cu o viteză medie de 20 – 30 de kilometri pe oră, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Alexandru Ursu, 

În zonele unde drumul este aglomerat nu sunt însă blocaje în trafic.

Pe sensul de coborâre dinspre munte către Bucureşti circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii normale.

Mii de turişti vor petrece şi anul acesta sărbătorile de Paşte la munte, în staţiunile de pe Valea Prahovei şi în Poiana Braşov, unde hotelierii îi aşteaptă cu oferte speciale, care includ de la bucate tradiţionale până la relaxare la SPA.

Gradul de ocupare în staţiunile de la munte depăşeşte 50 la sută, însă hotelierii spun că cei care nu şi-au făcut rezervări vor găsi locuri libere în unele dintre unităţile de cazare.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă