10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMilitari români răniți în Afganistan, transferați în Germania

Militari români răniți în Afganistan, transferați în Germania

Starea de sănătate a militarilor răniți, joi, în Afganistan, evoluează în mod favorabil, toți patru fiind în afara oricărui pericol, urmând ca doi să fie transferați la un spital din Germania pentru investigații suplimentare, informează sâmbătă Ministerul Apărării Naționale, citat de agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat al MApN, pentru doi dintre militarii răniți, caporalii clasa a III-a Valentin Ciolan-Uță și Dan Cornel Crăciun, medicii militari din Afganistan au decis, sâmbătă, transferul către Spitalul Militar din Landstuhl, Germania, pentru investigații suplimentare.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale urmărește cu atenție evoluția stării de sănătate a răniților și a dispus informarea promptă și periodică a familiilor acestora.

Plutonierul major Marius Sorin Diaconeasa și caporalii clasa a III-a Valentin Ciolan-Uță, Dan Cornel Crăciun și Cristian Stoica au fost răniți, joi, în jurul orei 9,00 (ora României), în timpul executării unei misiuni de patrulare terestră. La aproximativ opt kilometri sud-est de Baza militară de la Kandahar, o mașină-capcană a explodat în apropierea militarilor români.

Potrivit MApN, plutonierul major Marius Sorin Diaconeasa are 36 de ani și este la a patra misiune în Afganistan, caporalul clasa a III-a Valentin Ciolan-Uță are 28 de ani și este la prima misiune în teatrul de operații, caporalul clasa a III-a Dan Cornel Crăciun are 27 de ani și este la a doua misiune în Afganistan, iar caporalul clasa a III-a Cristian Stoica are 38 de ani și este, de asemenea, la a doua misiune în acest teatru de operații. AGERPRES / (AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Marius Frățilă)

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...

Viktor Orban anunță că 2024 va fi anul înlocuirii hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă