18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMinerii vin din nou în Bucureşti

Minerii vin din nou în Bucureşti

Membrii Federaţiei Naţionale de Mine din Energie pleacă luni, 11 aprilie, într-un marş de 320 de kilometri, de la Târgu Jiu până la Bucureşti, protestând faţă de situaţia Complexului Energetic Oltenia şi a sistemului energetic, în general, se arată într-un comunicat al Federaţiei citat de Agerpres

“Marşul de 320 de kilometri al minerilor şi energeticienilor de la Complexul Energetic Oltenia, Târgu Jiu – Craiova – Slatina – Piteşti – Bucureşti este urmarea avalanşelor de distrugere a ultimei redute energetice a României, vânzarea ţării unor interese străine şi trădarea clasei politice a sistemului energetic naţional. Închiderea Complexului Energetic Oltenia echivalează în altă sferă cu desfiinţarea Academiei Române sau dispariţia istoriei şi a limbii noastre din şcolile româneşti. Punerea în pericol a independenţei energetice a României poate fi interpretată ca o subminare a economiei de stat cu consecinţe catastrofale, inimaginabile şi iremediabile. Noi vom rescrie destinul Complexului Energetic Oltenia”, precizează preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, în comunicatul menţionat. 

Memorandumul S.O.S. Salvaţi Complexul Energetic Oltenia cuprinde strategiile şi raza lor de acţiune, fiind elaborat şi semnat de înalţi specialişti români din domeniul energetic. 

“Domnilor guvernanţi, dacă vreţi să disponibilizaţi sau să trimiteţi în şomaj pe cineva, disponibilizaţi Guvernul sau trimiteţi în şomaj Premierul, Parlamentul sau Preşedintele României. Complexul Energetic Oltenia este emblema poporului român, reprezintă ideea de muncă cinstită şi responsabilitate deplină faţă de valorile naţionale”, precizează şeful Federaţiei. 

Complexul Energetic Oltenia (CEO) a decis la mijlocul lunii martie reducerea sau întreruperea activităţii în fiecare dintre sucursalele/subunităţile sale, atât în sectorul energetic, cât şi în sectorul minier până în luna iunie, inclusiv, motiv pentru care 670 de angajaţi de la cele două sucursale din Craiova – SE Craiova II şi SE Işalniţa – vor intra în şomaj. 

Potrivit datelor furnizate de către CEO, decizia a fost luată ca urmare a cererii scăzute de energie pe bază de cărbune. “Pentru perioada anului în care cererea de energie produsă pe bază de cărbune din sistem atinge cote minime, respectiv pentru lunile aprilie, mai şi iunie 2016, s-a propus reducerea/întreruperea unor activităţi în fiecare dintre sucursalele/subunităţile CE Oltenia, atât în sectorul energetic, cât şi în sectorul minier. Ca urmare a reducerii/întreruperii unor activităţi, un număr de 270 salariaţi de la Sucursala Electrocentrale Craiova II şi 370 salariaţi de la Sucursala Electrocentrale Işalniţa se vor afla la dispoziţia angajatorului în perioada menţionată şi vor beneficia de o indemnizaţie de 75% din salariul de bază şi sporul de vechime, conform prevederilor CCM (contractului colectiv de muncă) aplicabil al CE Oltenia”, au precizat, pentru Agerpres, oficialii CE Oltenia, în data de 16 martie 2016. 

Complexul Energetic Oltenia a avut anul trecut pierderi de 895 de milioane de lei, cu 30% mai mari faţă de rezultatul negativ înregistrat în 2014, când compania a avut pierderi nete de 693 milioane de lei.

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...
Ultima oră
Pe aceeași temă