21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialMinisterul Justiției caută un șef pentru DIICOT

Ministerul Justiției caută un șef pentru DIICOT

Ministerul Justiției a deschis procedura de selecție pentru ocuparea funcției de procuror șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, la procesul de selecție pot participa procurori care îndeplinesc criteriile prevăzute de Legea 303 / 2004 (Legea privind statutul magistraților).

Candidații la funcția de șef al DIICOT sunt invitați să depună la Ministerul Justiției un CV model european și o scrisoare de intenție. Aceasta trebuie să prezinte „detalii relevante despre experiența profesională (experiență în activitatea managerială, în investigarea unor cauze complexe sau în activitatea judiciară)”, precum și „calitățile care îl recomandă pentru ocuparea funcției”.

Documentele trebuie înaintate la Ministerul Justiției până la data de 16 martie 2015. Începând cu data de 17 martie, candidații procurori vor fi invitați la un dialog cu ministrul Robert Cazanciuc.

“Îi încurajez pe procurori să participe într-un număr cât mai mare la acest proces de selecție și îi asigur că toți cei care prin rezultatele lor au dovedit capacitate de organizare, analiză și sinteză, capacitate de comunicare și anticipare, integritate și imparțialitate în activitatea profesională, au disponibilitatea de a lucra în echipă, vor avea șanse egale în a conduce o structură de parchet cu performanțe apreciate deopotrivă în plan intern și internațional”, a declarat ministrul Robert Cazanciuc.

Funcția de procuror șef al DIICOT a rămas vacantă la sfârșitul anului trecut, după arestarea Alinei Bica.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ce poți face în cea mai lungă vacanță școlară?

În perioada de dinaintea celei mai lungi vacanțe școlare din ultimele Sărbători de Paști, părinții au luat cu asalt agențiile de turism pentru a-i...

Guvernul acordă noi ajutoare umanitare pentru populația civilă din Fâșia Gaza

România continuă acordarea de asistență umanitară populației civile din Fâșia Gaza. În cursul dimineții a fost trimis un nou transport cu produse alimentare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă