14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialMinistrul de Interne: Clubul Bamboo avea termen de obţinere a autorizaţiei de...

Ministrul de Interne: Clubul Bamboo avea termen de obţinere a autorizaţiei de funcţionare până la 30 iunie 2017

Clubul Bamboo putea obţine autorizația de funcționare până la 30 iunie 2017, a declarat  ministrul de interne, Carmen Dan, care a confirmat că au fost făcute mai multe controale la acest local, cel mai recent având loc în luna noiembrie a anului trecut.
Am făcut primele verificări privind autorizaţia clubului şi vom emite un punct de vedere”, a precizat Carmen Dan, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.
„Răspunderea pentru funcţionare este exclusiv a beneficiarului şi, potrivit legii, exista un termen de obţinere a autorizaţiei (de funcţionare – n.r.) pentru 30 iunie 2017”, a mai declarat ministrul de Interne.
Ea susține că s-au făcut mai multe controale la clubul Bamboo începând din anul 2009, când a fost eliberat avizul de securitate la incendiu, iar controalele au fost intensificate după incendiul din clubul Colectiv din octombrie 2015.
Viceprimarul sectorului 2 a declarat la  că localul nu avea autorizaţie de funcţionare, iar un martor ocular a spus ca în club s-a fumat pe ascuns toată noaptea.
Un incendiu puternic s-a produs sâmbătă dimineață în clubul Bamboo, în jurul orei 3:30. Aproape 40 de oameni au fost răniţi şi transportaţi la mai multe spitale. Acum mai sunt internaţi șase, din care unul în stare mai gravă. O informaţie extrem de importantă vine de la secretarul de stat Raed Arafat care spune că nu exclude posibilitate ca sub dărămături să fi rămas oameni. Clubul s-a prăbuşit după incendiu, flăcările au fost stinse, dar mai sunt focare care ard mocnit și căutarile vor continua.
Locatarii blocurilor de vizavi spun că accesul inițial al pompierilor a fost îngreunat de faptul că era blocată strada de taxiuri și mașini.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă