21.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialMinistrului Justiției, Florin Iordache, s-a străduit să câștige bunăvoința noilor membri CSM...

Ministrului Justiției, Florin Iordache, s-a străduit să câștige bunăvoința noilor membri CSM promițându-le măriri de salarii, pensii speciale, susținerea bugetului așa cum doresc ei

Ministrul Justiției, Florin Ioardache, și-a început discursul în ședința de alegere a conducerii Consiliului Superior al Magistraturii afirmând că  a susținut și susține legea salarizării magistraților și pensiile speciale ale acestora, ca și ale grefierilor. Le-a promis și un buget așa cum îl va solicita CSM. De parcă ar fi vrut să le câștige bunăvoința, ministrul i-a asigurat pe membrii CSM de buna sa credință, de faptul că el nu susține Legea răspunderii materiale a magistraților, dar că există voci în Parlament care vor emiterea aceastei legi.

La fiecare frază rostită, ministrul Iordache a avut  grijă să-i asigure pe membrii CSM de buna sa credință și de susținerea cererilor CSM în Parlament, având, totuși, grijă, să introducă pe agenda Consiliului și dorințele majorității parlamentare  (PSR+ALDE) și anume promovarea unei legi a aministiei și grațierii și a unei legi a răspunderii materiale a magistraților, care trebuie făcute "cu bună credință". Precizăm că modificările legilor care privesc actul de Justiție nu pot fi făcute fără a se ține cont și de opinia CSM.

Judecătorul Bogdan Mateescu i-a atras atenția ministrului că magistrații nu vor o lege a amnistiei, care le-ar face munca inutilă. Iordache a insistat, invocând, din nou,  buna sa credință, cu care "se pot face legi mai bune" și i-a asigurat pe membrii CSM că au în el un partener care îi va susține, inclusiv cu bugetul. Că permanent va ține cont de opinia CSM.

Insistența cu care ministrul Iordache le promitea membrilor CSM bani și "bună credință", limbajul precar, tonul umil, dar insinuos, conturau un personaj rizibil, chiar grotesc prin contrast cu limbajul elevat al magistraților care i-au dat replica.

Judecătorul Mateescu i-a atras atenția că sunt unele legi foarte bune, care nu trebuie modificate, dar Florin Iordache nu s-a lăsat: a repetat într-una că e de buna credință, că se poate conta pe colaborarea și susținerea sa, că îi votează pe candidații pentru conducerea CSM ( Mădălina Ghena- președinte; Cristian Ban- vicepreședinte).

 Judecătoarea Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți, moderatorul ședinței, i-a atras atenția că votul e secret, iar legat de buna sa credință i-a spus se așteaptă să o și demonstreze. După acest schimb de replici, Iordache a părăsit ședința CSM pentru că avea "o altă ședință".

Reamintim că Florin Iordache s-a remarcat în Parlamentul României în "marțea neagră" (10 decembrie 2013) când a fost printre inițiatorii și  susținătorii a patru proiecte de lege controversate – legea amnistiei și grațierii, modificarea Codului Penal, legea minelor și legea lobby-ului. Iordache este inițiatorul mai multor proiecte de legi de modificare a legislației în domeniul penal și al incompatibilităților. 

Un alt proiect care îl are printre inițiatori pe Iordache, aprobat de Parlament, le dă dreptul primarilor și șefilor de consilii județene să facă parte din consiliile de administrație al companiilor de utilități publice. Printre altele, deputatul Florin Iordache a propus modificarea legii 51/1991, astfel încât procurorii să nu mai poată utiliza în dosarele de corupţie interceptările realizate pe mandate de siguranţă naţională.

De asemenea, el este printre inițiatorii legii avocaturii. Proiectul de modificare oferă imunitate avocaților (branșă din care face parte și Iordache) – în sensul în care procurorii nu au voie să ridice înscrisuri, să pună sub sechestru sau să dispună confiscarea comunicărilor scrise între client și avocat, nici a calculatoarelor sau telefoanelor mobile aparținând avocaților. Despre acest proiect, specialiștii au afirmat că i-ar putea salva pe Victor Ponta și Dan Șova, trimiși în judecată pentru infracțiuni comise în perioada în care erau avocați.

 

Cele mai citite

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...

Israelienii îi cer lui Netanyahu să încheie un acord pentru eliberarea ostaticilor

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv pentru a cere guvernului condus de Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord privind eliberarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă