17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMircea Albulescu a fost operat pe cord

Mircea Albulescu a fost operat pe cord

Actorul Mircea Albulescu, a fost oprat pe cord după ce a fost internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. Actorul se află în prezent în Secția de Terapie Intensivă, transmite Mediafax.

Surse din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara au declarat că miercuri seară actorul Mircea Albulescu a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord, echipa de medici care l-a operat pe actor fiind condusă de profesorul Marian Gașpar, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă.

În timpul intervenției, lui Mircea Albulescu i-au fost făcute trei bypass-uri, întrucât în urma analizelor amănunțite s-a impus această operație, mai ales că actorul avea montat un stimulator cardiac, mai spun sursele citate.

În prezent, actorul este internat la Secția de Terapie Intensivă.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, medicul Alina Lupu, declara că actorul este ”stabil, conştient şi cooperant” şi va mai rămâne internat o perioadă.

Potrivit medicilor de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, actorul Mircea Albulescu a fost supus și unei coronarografii, în cursul zilei de marţi, procedură de diagnostic care permite verificarea condiţiei arterelor coronare.

În noaptea de luni spre marţi, actorul Mircea Albulescu s-a prezentat la Serviciul de Urgenţe al Spitalului Judeţean din Timişoara, acuzând dureri în zona pieptului. Medicii de aici l-au transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din municipiu, unde a fost internat.

Mircea Albulescu se afla la Timişoara deoarece luni seară a avut loc în acest oraş spectacolul "Bădăranii", în care actorul joacă, mai scrie Mediafax.

Mircea Albulescu a mai fost internat în ianuarie 2013 la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău pe stradă. Actorul a stat internat o zi, medicii stabilind că acesta a avut tensiunea mărită.

Maestru al scenei şi al filmului românesc, Mircea Albulescu are 80 de ani şi joacă pe scena Teatrului Naţional Bucureşti.

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă