20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialMircea Băsescu a depus cerere de liberare condiţionată, la trei luni după...

Mircea Băsescu a depus cerere de liberare condiţionată, la trei luni după condamnare. El are de executat patru ani de închisoare

Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, a depus o cerere de liberare condiţionată, la Judecătoria Medgidia, la aproximativ trei luni după condamnare, informează marți Mediafax.

Cererea lui Mircea Băsescu urmează a fi analizată pe data de 13 octombrie.

Fratele lui Traian Băsescu a fost condamnat, în luna iunie 2016, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. În acest moment, Mircea Băsescu a depus, prin avocaţii săi, o cerere de liberare condiţionată.

Conform legii, Mircea Băsescu întruneşte condiţiile pentru eliberare condiţionată – are peste 60 de ani, deci execută doar o treime din pedeapsă, iar timp de 12 luni s-a aflat în arest preventiv sau la domiciliu.

Solicitarea se va judeca pe 13 octombrie, la Judecătoria Medgidia, dar decizia magistraţilor va putea fi atacată la Tribunalul Constanţa.

În data de 16 iunie Curtea de Apel Constanţa a menţinut verdictul dat de Tribunal de condamnare a lui Mircea Băsescu la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel.

Decizia Curţii de Apel a fost definitivă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

VIDEO. Dana Budeanu îi atacă pe părinții lui Vlad Pascu: “Sunt cel puțin la fel de responsabili”

În cadrul emisiunii "Punctul Culminant" de la România TV, difuzată joi, Dana Budeanu a fost invitată să vorbească despre unele subiecte de actualitate extrem...

România, a doua cea mai rapidă evoluție economică din UE, după Polonia

În ultimele două decenii nivelul PIB-ului per capita a crescut puternic în majoritatea țărilor care au aderat la UE (2004-primul val, 2007-al doilea val...

Dan Podaru o invită pe Clotilde Armand la o dezbatere publică

Edilul in functie al sectorului 1, Clotilde Armand, se ascunde in spatele acuzatiilor și evita dezbaterile reale cu contracandidatii sai, susține Dan Podaru, propunerea...
Ultima oră
Pe aceeași temă