12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialMiron Mitrea rămâne în închisoare. Decizia nu este definitivă

Miron Mitrea rămâne în închisoare. Decizia nu este definitivă

Fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, rămâne în închisoare, după ce magistraţii Judecătoriei Medgidia au respins, miercuri, cererea de eliberare condiţionată din penitenciar. Decizia nu este definitivă, astfel că poate fi atacată la Tribunalul Constanţa în termen de trei zile de la comunicare, potrivit Agerpres.

La sfârşitul lunii ianuarie, Miron Mitrea a depus o cerere de eliberare condiţionată din închisoare, după ce a ispăşit aproape jumătate din pedeapsa de doi ani, primită într-un dosar de luare de mită,Mitrea a fost condamnat în februarie 2015, printr-o sentinţă definitivă, la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită într-un dosar cu privire la renovarea casei mamei sale. 

La baza cererii de eliberare condiţionată a lui Miron Mitrea stau şi cele trei cărţi scrise de acesta în penitenciar. 

Citeşte şi: Miron Mitrea vrea să iasă din închisoare, după ispășirea unui an din sentință

În lista prezentată recent de Ministerul Justiţiei, Miron Mitrea apărea cu două cărţi scrise în detenţie pentru a i se scădea 60 de zile din condamnare, respectiv “Amintiri… Subiective. Moment de istorie imediată” şi “Noi nu facem politică! Sindicate 1990-1994”. Cărţile au fost publicate la Editura “Muntenia”, coordonator ştiinţific fiind prof. univ. dr. Marian Cojoc de la Universitatea “Ovidius” Constanţa. 

Marian Cojoc este profesor la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii “Ovidius”, unde a deţinut funcţiile de prodecan şi decan (până în 2008) şi prorector pentru probleme de învăţământ al universităţii (2008-2012), după ce în perioada februarie 1991 – noiembrie 1992 a fost ofiţer activ în Ministerul de Interne. 

Miron Mitrea a fost condamnat pe 13 februarie 2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu executare şi plata sumei de 327.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În acelaşi dosar, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu a fost condamnată la cinci luni închisoare cu executare. 

Citeşte şi: FOTO. Din înțelepciunea lui Borcea și Becali: Topul citatelor din cărțile penalilor români

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002 Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector-şef al ISC. Foloasele necuvenite au constat în efectuarea unor lucrări de construcţii la casa mamei sale din Voluntari. 

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă