10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMita lui SOV, plimbată prin Cipru, SUA și Bulgaria

Mita lui SOV, plimbată prin Cipru, SUA și Bulgaria

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu este acuzat de procurorii anticorupţie că ar fi primit mită un milion de euro, în 2008, de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Potrivit DNA, banii au circulat prin mai multe firme off-shore pentru a li se pierde urma. Suma reprezenta, conform anchetatorilor, plata numirii unui apropiat al mogulului, Liviu Mihaiu, în funcția de guvernator al Deltei Dunării. Anunțul privind desemnarea acestuia a fost făcut chiar de Bogdan Olteanu într-o emisiune televizată, deși nu avea nicio atribuție în domeniu, la vremea respectivă fiind președinte al Camerei Deputaților.

Anunțul, susţin procurorii, ar fi fost mesajul către Vîntu că Olteanu și-a îndeplinit partea sa de obligație, convingând membrii Guvernului (condus atunci de Călin Popescu Tăriceanu) să-l aleagă pe Mihaiu. Ulterior, a aprobat ca firma PSV, controlată de mogul, să-și deschidă două benzinării plutitoare în Deltă.

Bani plimbaţi dintr-un cont în altul

Drept răsplată, Vîntu i-a ordonat lui Ioan Eftime, care se ocupa de firmele sale din alte jurisdicții, să transfere un  milion de euro dintr-un cont bancar deschis în Cipru. De acolo, banii urmau să ajungă acolo unde îi va spune fiul său, Ionuț Adrian Eftime, angajat al mogulului.

Din Cipru, milionul a fost transferat în contul unei societăți off-shore din Delaware (SUA), iar de acolo într-un cont din Bulgaria, de unde au fost scoși în zilele de 28, 29 și 30 octombrie 2008 de către Eftime junior. După câteva zile, tot la ordinul lui Vîntu, acesta ar fi dus banii la sediul PNL și i-ar fi predat lui Bogdan Olteanu, în biroul acestuia.

Ionuț Adrian Eftime este primul denunțător în acest dosar. El ar fi furnizat procurorilor și probe materiale, susțin surse judiciare. Eftime junior este condamnat în alt dosar, pentru devalizarea Pe­tromservice, firmă controlată de Vîntu, iar în urma denunţului i se va scădea din pedeapsă.

Traian Băsescu: „Am avut cunoștință“

Despre circuitul banilor până în Bulgaria și scoaterea lor au avut cunoștință și instituțiile statului, după cum susține președintele țării de atunci, Traian Băsescu, dar că nu s-a aflat ce s-a făcut cu acei bani și de aceea nu s-a început ancheta penală în 2008.

Băsescu a declarat într-o emisiu­ne TV: „Am avut cunoștință despre banii care se scoteau din Bulgaria, că erau operațiuni care s-au raportat. Banii s-au scos din Bulgaria, în trei tranșe de câte 300.000 (…) Se pare că aici s-a cumpărat numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei. Probabil instituțiile statului n-au acționat pentru că n-au știut pentru ce au fost. Au reușit să afle că s-au scos banii din Bulgaria, dar nu și ce s-a făcut cu ei. Probabil acum procurorii au legat lucrurile în urma unui denunț”.

Bogdan Olteanu a negat că ar fi primit banii.  

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...
Ultima oră
Pe aceeași temă