15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialMiting la Covasna, în semn de solidaritate cu extremiștii Beke Istvan Attila...

Miting la Covasna, în semn de solidaritate cu extremiștii Beke Istvan Attila și Szocs Zoltan, care plănuiau un atentat la Târgu Secuiesc

Peste 200 de persoane au participat, duminică după-amiază, la un miting de solidaritate cu liderii „Miscării tinerilor din cele 64 de Comitate” (HVIM), Beke Istvan și Szocs Zoltan, trimiși în judecată de procurorii DIICOT, în stare de arest preventiv, pe motiv că intenţionau să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat la manifestările de 1 Decembrie, care au avut loc, anul trecut, la Târgu Secuiesc, informează Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Braşov, col. Adrian Laurenţiu Stoian, manifestaţia a avut loc în parcul din centrul localităţii, în vecinătatea statuii revoluţionarului paşoptist Gabor Aron, și a durat aproximativ o oră, desfășurându-se fără incidente. 

Preşedintele Partidului Civic Maghiar Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a declarat că cei doi sunt acuzaţi pe nedrept, fapt ce l-a determinat să participe la manifestație.

„Cei doi sunt ţinuţi în temniţă la Bucureşti pe nedrept şi ne-am adunat ca să cerem să fie lăsaţi în libertate. (…) Acuzaţiile care li se aduc sunt nefondate şi halucinante (…) În cazul Colectiv au fost peste 40 de victime, iar vinovaţii sunt în libertate, iar în acest caz nu există nicio victimă, dar cei doi sunt ţinuţi în arest. De asta am venit aici, împreună cu copiii mei şi câţiva colegi de partid, am venit pentru dreptate”, a spus Kulcsar pentru Agerpres.

Citește și: Extremiștii Beke Istvan Attila și Szocs Zoltan, care plănuiau un atentat la Târgu Secuiesc, trimiși în judecată

Szocs Zoltan şi Beke Istvan sunt acuzaţi de instigare la infracţiunea de atentat contra unei colectivităţi, săvârşită în condiţiile Legii nr.535/2004 – privind prevenirea şi combaterea terorismului; instigare la infracţiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive. 

Prin actul de sesizare, procurorii DIICOT au reţinut că, începând cu anul 2014, pe teritoriul României a fost semnalată preocuparea unor cetăţeni străini şi cu dublă cetăţenie pentru alimentarea interesului membrilor extensiei în România a structurii naţionalist-extremiste ungare HVIM pentru dezvoltarea propriilor abilităţi fizice, în vederea iniţierii de acţiuni violente care să conducă la materializarea obiectivelor autonomiste şi revizioniste promovate prin mesaj public de membrii respectivei organizaţii iredentiste (refacerea „Ungariei Mari”). 

Astfel, la data de 10 octombrie 2015, în cadrul unei şedinţe la care au participat membrii organizaţiilor locale ale extensiilor în România ale HVIM Ungaria, Szocs Zoltan, care este preşedinte al HVIM Transilvania, i-ar fi trasat lui Beke Istvan, preşedinte al organizaţiei Târgu Secuiesc a HVIM Transilvania, sarcina de a confecţiona un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public în oraşul Târgu Secuiesc, în data de 1 decembrie 2015, în timpul manifestaţiilor prilejuite de sărbătorirea de către etnicii români a Zilei Naţionale a României. 

Citește și: Cum au motivat judecătorii arestarea lui Beke Istvan

DIICOT arată că Szocs Zoltan l-a determinat pe Beke Istvan să-şi asume în faţa şefului ierarhic pe linie de organizaţie HVIM executarea acţiunii ordonate, în realizarea căreia ulterior acesta a efectuat demersuri de procurare a mijloacelor şi instrumentelor necesare confecţionării unui astfel de dispozitiv. 

Beke Istvan a fost reţinut de procurori şi arestat preventiv în luna decembrie 2015. Ulterior, procurorii au extins cercetările în acest dosar şi l-au reţinut şi pe Szocs Zoltan, care a fost, de asemenea, arestat. 

La percheziţiile efectuate la reşedinţele lui Beke Istvan, procurorii au găsit 195 de dispozitive explozive clasa articole pirotehnice categoria a III-a cod FP3, dintr-un total de 400 de bucăţi achiziţionate cu încălcarea legii, materii explozive – clasa articole pirotehnice categoria a II-a cu fum alb, dispozitiv de iniţiere şi temporizare a impulsurilor electrice de 12 V. 

Dosarul se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti. 

Citește și: Mişcarea de Tineret 64 de Comitate cere eliberarea lui Beke Istvan Attila, în faţa Ambasadei României din Budapesta

Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă