16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialModificare în CV-ul premierului Victor Ponta: Nu mai apare Masterul de la...

Modificare în CV-ul premierului Victor Ponta: Nu mai apare Masterul de la Universitatea din Catania, din 2000

CV-ul oficial al premierului Victor Ponta, publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor şi pe site-ul propriu, a suferit o modificare. În noul CV nu mai apare Masterul în Drept Penal Internaţional de la Universitatea din Catania, Italia, pe care Victor Ponta, potrivit vechiului document, l-ar fi obţinut în perioada martie-iunie 2000, potrivit HotNews.ro.

Ponta reacţionează prompt pe blog: Am fost la Universitatea din Catania! Am diploma!

În prezent, CV-ul oficial publicat de prim-ministrul Victor Ponta pe site-ul Guvernului, pe cel al Camerei Deputaţilor şi pe site-ul său oficial arată, în dreptul rubricii “Educaţie şi Formare”, următoarele:

“Iulie – August 2004, Cursant al “Summer Programme în History, Politics and Society” Exeter College, Universitatea Oxford, Marea Britanie
Iulie 2003, Doctor, Teza “Curtea Penală Internaţională”, Universitatea Bucureşti
Iulie 2002, Stagiu de pregătire în domeniul luptei anti-fraudă OLAF (Oficiul European Anti Fraudă), Bruxelles, Belgia
Decembrie 2001, Cursuri la Şcoala de Drept Penal Internaţional organizate de ELSA (Asociaţia Europeană a Studenţilor la Drept) şi Universitatea Bucureşti
Martie 2001, Stagiu de pregătire în domeniul infracţiunilor financiar – bancare şi informatice, Departamentul Trezoreriei al SUA, Washington D.C.
Decembrie 2000 – Februarie 2001, Procuratura Naţională Anti-Mafia – Roma, Italia
Februarie 1999, Seminarul internaţional cu tema “Companiile Offshore”, Banca Naţională a Greciei, Atena
Octombrie 1998, Cursul de pregătire în domeniul combaterii infracţiunilor financiar-bancare FBI (Federal Bureau of Investigation), în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Bucureşti
1991-1995, Diplomă de licenţă, Drept penal, Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti”

Pe site-ul Camerei Deputaţilor, sub CV-ul lui Victor Ponta apare data “13.06.2012”.

CV Victor Ponta – în luna mai

Potrivit unei capturi din data de 17 mai 2012 a CV-ului oficial al prim-ministrului Victor Ponta, aşa cum era publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor, dar şi pe site-ul propriu, la rubrica “Studii şi Specializări” apar următoarele:

“Studii şi specializări

iulie – august 2004 – cursant al “Summer Programme în History, Politics and Society”, Exter College, Universitatea Oxford.
noiembrie 2003 – Master “Management Politic” Institutul Social Democrat
iulie 2003 – Doctor în Drept penal al Universităţii Bucureşti (cu teza “Curtea Penală Internaţională”)
iulie 2002 – absolvent al Colegiului Naţional de Apărare
martie – iunie 2000 – Master în Drept Penal Internaţional la Universitatea din Catania, Sicilia-Italia
1991 – 1995 – Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti
1987 – 1991 – Liceul “Ion Neculce” Bucureşti

Seminarii şi cursuri

Decembrie 2001 – Cursuri la Şcoala de Drept Penal Internaţional organizată de ELSA şi Universitatea Bucureşti
Mai 1999 – Seminarul internaţional cu tema “Combaterea fraudelor informatice şi prin utilizarea frauduloasă a cărţilor de credit”, Praga
Aprilie 1999 – Seminarul cu tema “Accesul victimelor la Curtea Penală Internaţională” organizat de M.A.E. al Franţei, Paris
Februarie 1999 – Conferinţa Mondială Anticorupţie organizată de Preşedinţia SUA, Washington
Decembrie 1999 – Seminarul internaţional cu tema “Companiile Off-shore” organizat de Banca Naţională a Greciei, Atena”

Citeşte mai mult pe HotNews.ro.

Cele mai citite

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă