15.4 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialMonedă aniversară pentru cardinalul Alexandru Todea, pusă în circulaţie de BNR

Monedă aniversară pentru cardinalul Alexandru Todea, pusă în circulaţie de BNR

Banca Naţională a României (BNR) va pune în circulaţie, începând de luni, 29 octombrie, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea cardinalului Alexandru Todea, informează BNR, potrivit Agerpres.

Monedele din argint au o valoare nominală de 10 lei şi au putere circulatorie pe teritoriul României, notează sursa citată.

Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 monede, iar preţul de vânzare, fără TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 360 lei/bucată.

Monedele au formă rotundă, cu diametrul de 37 de milimetri şi o greutate de 31,103 grame. Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Aversul monedei prezintă Catedrala “Sf. Treime” din Blaj, valoarea nominală “10 LEI” şi stema României, iar la exterior, circular, anul de emisiune “2012” şi inscripţiile “România” şi “Catedrala Sf. Treime, Blaj”. Reversul monedei redă portretul lui Alexandru Todea şi anii între care a trăit acesta “1912” şi “2002”, iar la exterior, inscripţia în arc de cerc “Cardinalul Alexandru Todea”.

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în luna mai

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru perioada 29 aprilie - 27 mai 2024. Astfel, conform datelor furnizate...

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...
Ultima oră
Pe aceeași temă