16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialMonica Iacob-Ridzi a ajuns la Penitenciarul Jilava

Monica Iacob-Ridzi a ajuns la Penitenciarul Jilava

După un drum de 24 de ore cu duba, fosta ministră Monica Iacob Ridzi a ajuns la Penitenciarul Jilava, conform Mediafax

Ridzi a plecat de la Cluj, luni seară, fiind transferată în baza unei solicitări personale de internare în spital. Fosta ministră a motivat că suferă de mai multe boli şi că se simte rău, potrivit unor surse de la ANP. 

Începând de miercuri, ea va fi supusă investigaţiilor medicale solicitate, potrivit surselor citate.

"Monica Iacob Ridzi a fost transferată nu în baza unei decizii a instanţei, ci în baza unei solicitări personale de internare în spital, motivând că suferă de mai multe boli şi că se simte rău. (…) Va fi consultată, i se va aplica tratamentul de care are nevoie, iar dacă medicii vor decide, cel mai probabil, va fi adusă înapoi la secţia exterioară a Penitenciarului Gherla", au declarat, luni, surse din cadrul penitenciarului clujean.

Citeşte şi: Monica Iacob-Ridzi cere regim semideschis de executare a pedepsei

Fostul ministru Monica Iacob Ridzi a cerut Penitenciarului Gherla stabilirea unui regim semideschis de executare a pedepsei, invocând faptul că suferă de numeroase afecţiuni medicale, printre care trombofilie şi leuconeutropenie.

Ştire în curs de actualizare

Cele mai citite

Prăpăd în rândul antreprenorilor. A crescut cu 40% numărul firmelor radiate

Un număr de 25.292 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele trei luni din 2024, cu 40,53% mai multe comparativ cu...

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...

De ce cantitate de lapte praf are nevoie un bebeluș pentru a se sătura

Hrănirea corectă a unui bebeluș este esențială pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă a acestuia. Unul dintre aspectele cheie ale nutriției infantile este asigurarea unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă