13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialMonica Macovei, despre raportul MCV: Va fi un amestec. Voinţa politică nu...

Monica Macovei, despre raportul MCV: Va fi un amestec. Voinţa politică nu înseamnă doar legi

Noul raport MCV pentru România, care va fi publicat la începutul anului viitor, ar putea include din nou o serie de critici la adresa modului în care lupta anti-corupţie este înţeleasă de o parte dintre politicieni, cel puţin aşa susţine europarlamentarul Monica Macovei care spune că raportul "raportul va fi un amestec” de laude şi critici, informează B1 Tv.

"Raportul are două părţi. Prima se referă la instituţii şi de ani de zile laudă DNA pentru ceea ce face. La instituţii, DNA va lua coroniţă ca în fiecare an. Să vedem cu DIICOT ce se întâmplă după ce procurorul-şef a fost arestat preventiv. În ultimii ani, România a stat foarte prost. Voinţa politică nu înseamnă doar legi, ci şi ridicarea imunităţii. Până acum a mers prost, pentru că nu s-a ridicat nici o imunitate până săptămâna trecută. Raportul va fi un amestec", a declarat Monica Macovei.

Declaraţiile Monicăi Macovei vin în contextul în care purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene anunţa, la începutul acestei săptămâni, că Raportul MCV, care are un impact major asupra aderării la Spaţiul Schengen, va fi publicat la începutul anului 2015.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă