15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialMoţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cioloş, o necunoscută pentru ALDE şi PSD

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cioloş, o necunoscută pentru ALDE şi PSD

O eventuală moţiune de cenzură la adresa actualului Guvern este încă la stadiul unei discuţii preliminare. Pe tema asta se va discuta după alegerile locale din 5 iunie, spune Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte al Senatului şi copreşedinte ALDE, relatează Mediafax. Tăriceanu reproşează actualui Executiv că a modificat ''pe şest'', prin Ordonanţă, Codul Penal şi pe cel de Procedură Penală.

 „În această chestiune, Parlamentul ar trebui să adopte o atitudine exemplară de sancţionare prin respingerea acestei OUG fără niciun fel de dezbatere pentru a arăta că acest chestiuni sunt obligatoriu subiectul unor dezbateri în Parlament, subiectul unor dezbateri democratice, această este calea, corectă, normală prin care să fie adoptate modificările la cele două Coduri'', a spus azi Tăriceanu.

Referitor la moţiunea de cenzură, politicianul a spus că acesta e un subiect care va fi reluat după alegerile din 5 iunie. ''Stăm şi ne gândim foarte serios. Suntem în perioada campaniei electorale şi cred că acesta este şi motivul pentru care Guvernul a profitat de o perioadă relativă de acalmie pentru a da pe şest ordonanţa'', a adăugat el. Întrebat dacă discuţia despre moţiune va fi reluată la toamnă, liderul ALDE a replicat: ''S-ar putea să fie reluată şi mai devreme, în luna iunie după încheierea campaniei''. Tăriceanu mai spune că e posibil să se întâlnească cu liderul PSD pentru a discuta pe tema asta.

''Probabil că luni va fi un bun prilej dacă şi domnia sa va fi în Bucureşti să discutăm direct şi nu numai prin telefon cum am făcut în ultima perioadă'', a spus Tăriceanu. ''Discutăm multe probleme când ne vedem''.

 

Cele mai citite

O familie de 9 persoane, dintre care șase copii, din Rafah a fost ucisă într-una tac israelian

Un atac israelian a omorât nouă persoane, dintre care şase copii, toţi membri ai aceleiaşi familii, vineri seara la Rafah, în sudul îndepărtat al...

O familie de 9 persoane, dintre care șase copii, din Rafah a fost ucisă într-una tac israelian

Un atac israelian a omorât nouă persoane, dintre care şase copii, toţi membri ai aceleiaşi familii, vineri seara la Rafah, în sudul îndepărtat al...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...
Ultima oră
Pe aceeași temă