12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialMoţiunea simplă pe justiţie, dezbătută cu sala de plen aproape goală

Moţiunea simplă pe justiţie, dezbătută cu sala de plen aproape goală

Dezbaterile la moţiunea simplă pe Justiţie, intitulată “Drepturile omului nu sunt un lux”, au avut loc luni, la Camera Deputaţilor, într-o sală de plen aproape goală, la care au participat numai doi vorbitori şi la finalul cărora Remus Cernea şi-a făcut selfie-uri pentru a le pune pe Facebook. Potrivit Agerpres, la începutul dezbaterilor privind moţiunea, din plenul Camerei, erau prezenţi aproximativ 50 de deputaţi. 

Singurii care au vorbit au fost deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu, care a citit moţiunea, dar a luat cuvântul şi în cadrul dezbaterilor, şi deputatul UDMR Mate Andras. Deputatul independent Remus Cernea a vorbit şi el, dar mai mult despre colegii săi, apoi şi-a făcut poze cu sala goală, pe care a spus că le va pune pe Facebook pentru a vedea alegătorii “cum muncesc aleşii lor”. Niciunul dintre reprezentanţii PSD, PNL, UNPR şi cei ai minorităţilor nu au vorbit în cadrul dezbaterilor de la moţiune. 

Întrebată cum comentează faptul că a vorbit în faţa unei săli aproape goală, ministrul Justiţiei Raluca Prună nu a dorit să comenteze “lipsa de interes”. “Eu nu aş dori să fac comentarii cu privire la lipsa de interes. Eu cred că a fost un schimb important, cei care au iniţiat moţiunea au citit-o, şi-au exprimat argumentele, eu am făcut cât am putut eu de bine să conving că drepturile omului nu sunt un lux. Am spus deputaţilor că nu recunosc ca validă niciun fel de formulare care este trunchiată şi denaturează sensul celor pe care le-am scris, e adevărat cu puţine cuvinte pentru că am făcut nu o teză de doctorat, ci am scris pe o reţea de socializare”, a declarat Prună la finalul dezbaterilor. 

Ea a adăugat că aşteaptă votul de miercuri pe moţiunea simplă şi în funcţie de acesta o să îşi facă propria analiză şi va lua o decizie cu privire la o eventuală demisie. 

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă