19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialMotivarea de arestare a lui Tudor Pendiuc

Motivarea de arestare a lui Tudor Pendiuc

Tribunalul Bucureşti arată, în motivarea de arestare a primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, că acesta a încălcat cu rea-credinţă, "într-o manieră insidioasă", obligaţiile care îi reveneau în perioada în care a fost cercetat sub control judiciar.

Pendiuc a fost arestat preventiv în 12 decembrie, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea procurorilor, care l-au acuzat pe edil că, în timp ce era în arest la domiciliu, a luat legătura cu o altă persoană cercetată în dosarul de corupţie.

"Maniera insidioasă în care inculpatul, având cunoștință de faptul ca are obligația de a nu lua legătura cu suspecții, participanții si martorii din prezenta cauza, procedează la purtarea de discuții cu suspecta, este apreciat de judecător ca argument în sprijinul reținerii relei – credințe a acestuia în ceea ce privește încălcarea obligațiilor stabilite prin încheierea din data de 19.11.2014", arată Tribunalul Bucureşti, în motivarea deciziei de arestare a lui Pendiuc.

Instanţa mai subliniază, în documentul citat, că bunul mers al activității de urmărire penală "ar fi periclitat" pe viitor dacă Pendiuc ar continua să fie cercetat sub control judicar, "măsura arestării preventive fiind proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului".

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi a fost contestată de edil la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care nu a stabilit, deocamdată, data la care va analiza acest dosar.

Judecătorii de la Tribunalul Capitalei au admis propunerea de arestare preventivă a lui Pendiuc, după ce procurorii au descoperit că primarul edilul suna cunoscuţi, în perioada arestului la domiciliu, şi le cerea să-i fie daţi la telefon suspecţi din dosarul său, iar când vorbea cu aceştia li se adresa ca şi cum ar fi discutat tot cu cei apelaţi iniţial.

În acelaşi dosar, DNA a cerut înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu arestarea preventivă şi pentru omul de afaceri Constantin Scarlat, reprezentant al SC CNCD SA, pentru că "a încălcat obligaţia stabilită de instanţă de a nu părăsi imobilul fără permisiunea organului judiciar", însă solicitarea anchetatorilor a fost respinsă de judecătorii Tribunalului Bucureşti.

În 7 noiembrie, Tribunal Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului Tudor Pendiuc şi a lui Constantin Scarlat. În urma contestaţiei, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în 19 noiembrie, ca Pendiuc şi Scarlat să stea în arest la domiciliu. În timpul arestului la domiciliu, aceştia trebuiau să nu părăsească locuinţele fără permisiunea anchetatorilor, să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi din dosar şi cu martori, precum şi să se prezinte în faţa procurorilor sau la instanţă ori de câte ori sunt chemaţi.

Pendiuc este cercetat de procurorii DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată.

Potrivit procurorilor DNA, societatea de transport public local din Piteşti, SC Publitrans 2000 SA, deţinută în totalitate de Consiliul Local Piteşti, trebuia să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, ce urmau să fie achiziţionate de Consiliul Local.

Primarul Tudor Pendiuc, folosindu-se de pretextul inexistenţei fondurilor publice necesare achiziţionării celor 80 de autobuze, a făcut demersuri pentru a fi încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere în participaţiune între SC Publitrans 2000 SA şi societăţile CNCD SA şi Girexim Universal SA, prin care bugetul local ar fi fost prejudiciat cu peste 5 milioane de euro (23.013.099,65 de lei).

Cele două firme erau obligate să deţină în proprietate autobuzele, însă acestea au fost achiziţionate în leasing, cu puţin timp înainte de încheierea contractului. Mai mult, achitarea ratelor de leasing pentru aceste autobuze s-a făcut din încasările provenite ca urmare a contractului de asociere cu societatea de transport public local.

De asemenea, Pendiuc este acuzat că a modificat documentaţia de achiziţie (fişa de date a asocierii, caietul de sarcini, contractul cadru) pentru desemnarea operatorului privat, pentru a fi atribuit contractul de asociere în participaţiune societăţilor CNCD şi Girexim Universal şi că nu a desfiinţat contractul, în condiţiile în care asocierea de firme nu deţinea autobuzele în proprietate.

Social-democratul Tudor Pendiuc este unul dintre cei mai longevivi primari din România. El a fost ales primar al municipiului Piteşti pentru prima dată în anul 1992 şi de atunci ocupă fără întrerupere această funcţie, fiind reales de piteşteni la fiecare patru ani.

Tudor Pendiuc conduce PSD Argeş, după ce fostul preşedinte al organizaţiei judeţene, Constantin Nicolescu, a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese.

Cele mai citite

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă